(1) Mama copilului poate cere pretinsului tata sa ii plateasca jumatate din:
a) cheltuielile nasterii si ale lehuziei;
b) cheltuielile facute cu intretinerea ei in timpul sarcinii si in perioada de lehuzie.
(2) Mama poate solicita aceste despagubiri chiar si atunci cand copilul s-a nascut mort sau a murit inainte de pronuntarea hotararii privind stabilirea paternitatii.
(3) Dreptul la actiune al mamei se prescrie in termen de 3 ani de la nasterea copilului.
(4) Mama nu poate cere aceste despagubiri daca nu a formulat si actiune pentru stabilirea paternitatii.
(5) In afara cheltuielilor prevazute la alin. (1), mama si mostenitorii ei au dreptul la despagubiri pentru orice alte prejudicii, potrivit dreptului comun.
Mama ar putea, in termenul de trei ani de la nasterea copilului, sa introduca mai intai actiunea in stabilirea paternitatii, urmata de o alta actiune prin care solicita despagubirile mai sus mentionate sau sa introduca o singura actiune, prin care sa solicite instantei atat stabilirea paternitatii, cat si despagubirile cuvenite. In ipoteza in care se va respinge irevocabil actiunea pentru stabilirea paternitatii si intre timp despagubirile au fost acordate, socotim ca nu mai exista vreo justificare pentru pastrarea acestora, paratul avand posibilitatea de a se regresa impotriva mamei copilului pe temeiul imbogatirii fara justa cauza. [D. Lupascu, C.M. Craciunescu in Noul Cod Civil. Studii si comentarii. Vol I, Cartea I si Cartea a II-a, Editura Universul Juridic 2012, p. 828]
Aceste cheltuieli trebuie dovedite de mama conform dreptului comun, intrucat textul nu cuprinde nicio dispozitie speciala in acest sens. Totusi, datorita situatiei in care mama se afla si a relatiilor sale cu pretinsul tata, ea trebuie considerata a se afla intr-o imposibilitate morala de preconstituire a inscrisurilor si sa se permita administrarea oricarui mijloc de proba. [C.C. Hageanu, Dreptul familiei si actele de stare civila, Editura Hamangiu 2012, p. 215-216]