(1) Dreptul de proprietate privata se stinge prin pieirea bunului, dar nu se stinge prin neuz. El poate fi insa dobandit de altul prin uzucapiune sau intr-un alt mod, in cazurile si conditiile anume determinate de lege.
(2) Proprietarul poate abandona bunul sau mobil sau poate renunta, prin declaratie autentica, la dreptul de proprietate asupra bunului imobil, inscris in cartea funciara. Dreptul se stinge in momentul parasirii bunului mobil, iar daca bunul este imobil, prin inscrierea in cartea funciara, in conditiile legii, a declaratiei de renuntare.
(3) Exproprierea se poate face numai pentru o cauza de utilitate publica stabilita potrivit legii, cu justa si prealabila despagubire, fixata de comun acord intre proprietar si expropriator. In caz de divergenta asupra cuantumului despagubirilor, acesta se stabileste pe cale judecatoreasca.
(4) Nu pot fi supuse confiscarii decat bunurile destinate sau folosite pentru savarsirea unei infractiuni ori contraventii sau cele rezultate din acestea.
Din corelarea art. 562 alin. (2) cu art. 553 alin. (2) si (3) NCC, rezulta ca prin declaratia de renuntare a titularului, realizata in forma autentica si inscrisa in cartea funciara, dreptul real se transmite concomitent si in mod necesar in patrimoniul unei persoane juridice de drept public (daca o alta persoana nu a solicitat inscrierea in temeiul uzucapiunii) – art. 889 NCC. (…) In urma acestei operatiuni juridice nu se naste un drept real nou, ci suntem in prezenta aceluiasi drept real avand acelasi obiect. Ca efect, garantiile constituite asupra bunului nu se sting [urmand ca unitatea-administrativ teritoriala sa fie tinuta in limita valorii bunului – art. 889 alin. (3) NCC].
Problema pe care textul alin. (2) o ridica este aceea de a sti in ce masura este posibila o renuntare „partiala” la drept, pe baza principiului de interpretare a fortiori: daca legea ii permite proprietarului sa renunte la dreptul de proprietate asupra bunului imobil, in integralitatea sa, atunci s-ar putea accepta si renuntarea proprietarului la una sau doua componente (atribute) ale dreptului real in cauza. (…) o astfel de renuntare nu este permisa, deoarece persoana juridica de drept public dobandeste nu componenta sau componentele la care s-a renuntat in mod expres de catre titular, ci conform art. 553 alin. (2) NCC „imobilele” cu privire la care s-a renuntat la „dreptul de proprietate”. Altfel spus, aceasta modalitate speciala de transmitere a dreptului de proprietate vizeaza dreptul de proprietate in integralitatea sa. [A.G. Uluitu in Noul Cod civil. Note. Corelatii. Explicatii, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2011, p. 186]
NCC nu contine o dispozitie expresa referitoare la efectele exproprierii asupra dreptului de proprietate privata, dar includerea singurei reglementari pe care o consacra acestei materii in cuprinsul art. 562, intitulat „Stingerea dreptului de proprietate” ne conduce la concluzia ca legiuitorul a imbratisat opinia conform careia exproprierea este o cauza de stingere a dreptului de proprietate privata. [E. Chelaru in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 624]
Confiscarea este o sanctiune cu caracter exceptional ce infrange inviolabilitatea dreptului de propritate privata si, pe cale de consecinta, nu poate fi consacrata decat in reglementarile constitutionale. Ca sanctiune, confiscarea esre reglementata in legislatia penala si in legislatia contraventionala, care statueaza conditiile in care se poate dispune confiscarea bunurilor folosite sau destinate savarsirii infractionilor sau contraventiilor ori care sunt rezultatele unor asemenea fapte. Credem ca reglementarea constitutionala de la art. 44 alin. (9), pentru a pune in evidenta caracterul exceptional al confiscarii, prin care titularul dreptului poate fi lipsit de proprietatea asupra bunului sau, contine dispozitia potrivit careia averea dobandita ilicit nu poate fi confiscata, iar caracterul licit al dobandirii este prezumat [alin. (8)]. Noul Cod civil, la alin. (4) al art. 562, reglementeaza acest mod de stingere a dreptului de proprietate printr-o negatie, ignorand astfel reguli de tehnica legislativa: „Nu pot fi supuse confiscarii decat bunurile destinate sau folosite pentru savarsirea unor infractiuni ori contraventii sau cele rezultate din acestea”. [M. Uliescu in Noul Cod Civil. Studii si Comentarii, Volumul II, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2013, p. 54-55]