(1) Prin conventie sau testament se poate interzice instrainarea unui bun, insa numai pentru o durata de cel mult 49 de ani si daca exista un interes serios si legitim. Termenul incepe sa curga de la data dobandirii bunului.
(2) Dobanditorul poate fi autorizat de catre instanta sa dispuna de bun daca interesul care a justificat clauza de inalienabilitate a bunului a disparut sau daca un interes superior o impune.
(3) Nulitatea clauzei de inalienabilitate stipulate intr-un contract atrage nulitatea intregului contract daca a fost determinanta la incheierea acestuia. In contractele cu titlu oneros, caracterul determinant se prezuma, pana la proba contrara.
(4) Clauza de inalienabilitate este subinteleasa in conventiile din care se naste obligatia de a transmite in viitor proprietatea catre o persoana determinata sau determinabila.
(5) Transmiterea bunului pe cale de succesiune nu poate fi oprita prin stipularea inalienabilitatii.
Observam ca legiuitorul foloseste sintagma de “clauza de inalienabilitate”, fara a deosebi intre simpla interdictie de instrainare, care are natura juridica a unei obligatii de a nu face, corelativa unei creante, stipulata de parti in consideratia persoanei, iar nu a bunului si inalienabilitatea propter rem propriu-zisa, care are in vedere bunul.
Clauza de inalienabilitate presupune o indisponibilizare cu caracter real propter rem, care nu se confunda cu obligatia personala de a nu face si nici cu obligatia reala propter rem care presupune prestatii pozitive, de a face. O clauza de inalienabilitate proper rem include in ea si obligatia de a nu instraina corespunzatoarea unui drept de creanta, deoarece nu se poate explica altefel, posibilitatea stipulantului clauzei de a cere rezolutiunea contractului initial.
Cu toate acestea, legiuitorul a avut in vedere in reglementarea art. 626-629 C. civ.inalienabilitatea cu caracter propter rem, deoarece numai aceasta poate fi stipulata atat intr-un testament cat si intr-un contract, in timp ce obligatia personala de a nu instraina nu isi poate gasi locul decat intr-un contract sinalagmatic. In aceste conditii, ori de care ori intr-un contract partile fac referire la dispozitiile Codului civil referitoare la clauza de inalienabilitate, suntem in prezenta unei inalienabilitati propter rem. [I. Sferdian, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura Hamangiu 2013, p. 165]
Proprietarul unui bun nu va putea face niciodata o “declaratie de inalienabilitate” cu privire la un anumit bun din patrimoniul sau; o asemenea manifestare de vointa ar fi lipsita de orice efect juridic. [C. Birsan, Drept civil. Drepturile reale principale in reglementarea noului Cod civil, Editura Hmangiu 2013, p. 93]
Daca nu s-a prevazut niciun termen, clauza de inalienabilitate apare ca perpetua, ceea ce atrage nulitatea absoluta. Solutia este aceeasi si daca termenul este mai mare de 49 de ani, intrucat legiuitorul nu a prevazut, in aceasta ipoteza, posibilitatea reducerii duratei clauzei la 49 de ani, de drept sau prin interventia instantei. [V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2013, p. 115]
In cazul substitutiei fideicomisare, desi efectul inalienabilitatii conventionale este limitat prin lege de 49 de ani, de esenta sustitutiei fideicomisare este mentinerea bunului in patrimoniul instituitului pana la decesul acestuia, pentru a fi ulterior remis substituitului. In acest caz, este foarte probabil ca inalienabilitatea sa depaseasca durata legala. (…) prin consacrarea institutiei substitutiei fideicomisare, legiuitorul a inteles sa faca exceptie de la limita de 49 de ani prevazuta de lege, ori de cate ori decesul instituitului intervine dupa trecerea acestui inteval de timp. Aceasta deoarece, ratiunea inalienabilitatii, respectiv interesul serios si legitim care fundamenteaza aceasta clauza este asociat in acest caz cu interesul ca bunul sa fie transmis substituitului la decesul instituitului. Or, acesta al doilea scop al substitutiei fideicomisare nu ar putea fi realizat daca la expirarea unei perioade de 49 de ani, instituitul ar putea sa instraineze in mod liber bunul, astfel ca substitutia fideicomisara nu si-ar mai produce efectele. [I. Sferdian, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura Hamangiu 2013, p. 169]
Interdictia de a instraina dreptul de proprietate implica si interdictia de a-l dezmembra, cu exceptia cazului in care constituitorul a prevazut aceasta posibilitate sau isi da ulterior acordul. Altfel, s-ar realiza, ca si in cazul constituirii unei ipoteci, pe cale indirecta, ceea ce nu s-ar putea realiza pe cale directa. Ratiunea pentru care nu se poate constitui o ipoteca asupra unui bun indisponibilzat subzista si in situatia dezmembrarii dreptului de proprietate. [V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2013, p. 108]
Actiunea in justitie prin care se cere autorizarea de a instraina, respectiv incetarea anticipata a efectului clauzei de inalienabilitate, apartine numai celui care are dreptul in patrimoniul sau. (…) Nu pot exercita aceasta actiune nici creditorii titularului dreptului indisponibilizat (nu numai atunci cand ar actiona in mod direct, ci si daca ar recurge la calea actiunii oblice), nici macar lichidatorul persoanei juridice in patrimoniul careia s-ar gasi un bun afectat de o clauza de inalienabilitate. [V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2013, p. 116]
Bunurile afectate de clauza de inalienabilitate pot face obiectul unor acte juridice care nu implica instrainarea, deoarece aceste bunuri nu sunt scoase din circuitul civil. [M-L. Belu Magdo, Contractul de vanzare in noul Cod civil, Editura Hamangiu 2014, p. 128]
În măsura în care nu se constituie ca inalienabilitate legală, clauza de inalienabilitate prevăzută prin contractele de ipotecă bancară, prin care garanţii ipotecari se obligă ca, pe perioada existenţei ipotecii, să nu consimtă la o altă ipotecă asupra imobilului, să nu înstrăineze bunul ori vreun dezmembrământ asupra proprietăţii (şi, în genere, să nu încheie nici un act de dispoziţie pentru imobil), nu reprezintă un obstacol legal în transferul proprietăţii în cazul prevăzut de art. 5 alin. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005. [Curtea de Apel Constanța, Decizia nr. 22/C/2015, portal.just.ro]