(1) Fiecare coproprietar poate exercita folosinta bunului comun, cu conditia sa respecte destinatia acestuia si sa permita exercitarea folosintei de catre ceilalti coproprietari.
(2) Cand bunul comun are caracter accesoriu in raport cu un bun principal, fiecare coproprietar poate sa dispuna cu privire la cota sa parte din dreptul de proprietate asupra bunului comun numai odata cu exercitarea dreptului de dispozitie asupra bunului principal.
(3) Cheltuielile pentru intretinerea si conservarea bunului comun se suporta in mod proportional cu cota-parte din drept a fiecarui coproprietar. Cand bunul comun are caracter accesoriu, in absenta unei conventii contrare, cota-parte din drept a fiecarui coproprietar se stabileste in functie de intinderea bunului principal.
Se poate spune ca obligatia coproprietarilor de a suporta, proportional cu cota-parte a fiecaruia, cheltuielile de intretinere si de conservare a bunului proprietate comuna este o obligatie reala.
Daca unul dintre coproprietari sau chiar un tert efectueaza integral astfel de cheltuieli, evident, in lipsa unei conventii incheiate cu coproprietarii, atunci se vor naste obligatii personale impotriva celorlalti coproprietari, intemeiate pe gestiunea intereselor altei persoane sau chiar pe incheierea unui mandat tacit. Insa coproprietarii nu sunt tinuti solidari fata de tert, deoarece solidaritatea pasiva poate izvori numai din conventia partilor sau din lege, ceea ce nu este cazul. [G. Boroi, C.A. Anghelescu, B. Nazat, Curs de drept civil. Drepturile reale principale, Editura Hamangiu 2013, p. 79]