(1) Sub sanctiunea nulitatii absolute, contractul de fiducie si modificarile sale trebuie sa fie inregistrate la cererea fiduciarului, in termen de o luna de la data incheierii acestora, la organul fiscal competent sa administreze sumele datorate de fiduciar bugetului general consolidat al statului.
(2) Cand masa patrimoniala fiduciara cuprinde drepturi reale imobiliare, acestea sunt inregistrate, in conditiile prevazute de lege, sub aceeasi sanctiune, la compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale competent pentru administrarea sumelor datorate bugetelor locale ale unitatilor administrativteritoriale in raza carora se afla imobilul, dispozitiile de carte funciara ramanand aplicabile.
(3) Desemnarea ulterioara a beneficiarului, in cazul in care acesta nu este precizat chiar in contractul de fiducie, trebuie sa fie facuta, sub aceeasi sanctiune, printr-un act scris inregistrat in aceleasi conditii.
(4) Daca pentru transmiterea unor drepturi este necesara indeplinirea unor cerinte speciale de forma, se va incheia un act separat cu respectarea cerintelor legale. In aceste cazuri, lipsa inregistrarii fiscale atrage aplicarea sanctiunilor administrative prevazute de lege.
Atat inregistrarea contractului la administratia financiara cat si inregistrarea drepturilor reale imobiliare la compartimentele de specialitate ale unitatilor administrativ-teritoriale ulterioare incheierii contractului de fiducie sunt legiferate ca obligatii ale fiduciarului. Prin urmare, ele tin, mai degraba, de executarea contractului de fiducie, fiind un efect al acestuia ca obligatie a fiduciarului, si nu o cerinta de validitate propriu-zisa a actului juridic. Din aceasta cauza, mai potrivit ar fi fost ca legiuitorul sa fi consacrat sanctiunea rezilierii legale a contractului de fiducie pentru neexecutarea inregistrarilor de catre fiduciar, sau a alta sanctiune de ineficacitate a contractului, decat nulitatea, care priveste incheierea actului juridic iar nu executarea lui. Se observa astfel o schimbare a opticii legiuitorului cu privire la conceptul clasic al sanctiunii nulitatii actului juridic ce intervenea pentru neindeplinirea unei conditii de validitate din momenul perfectarii acestuia si nu pentru neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a unei obligatii ulterioare momentului incheierii actului juridic. [L. Stanciulescu, V. Nemes, Dreptul contractelor civile si comerciale in reglementarea noului Cod civil, Editura Hamangiu 2013, p. 562]