(1) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile.
(2) Proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz si nu poate fi dobandita de terti prin uzucapiune sau, dupa caz, prin posesia de buna-credinta asupra bunurilor mobile.
(3) In conditiile legii, bunurile proprietate publica pot fi date in administrare sau in folosinta si pot fi concesionate ori inchiriate.
Bunurile aflate in domeniul public al statului si al unitatilor administrativ teritoriale sunt scoase din circuitul civil. Ele nu sunt numai inalienabile si insesizabile, dar si imprescriptibile. Lucrurile din domeniul public nu sunt susceptibile de apropriere privata. Inalienabilitatea bunurilor proprietate publica impune nu numai Solutia interdictiei instrainarii lor, ci si imposibilitatea dobandirii lor de catre terti, prin orice mod de dobandire reglementat de lege, sub sanctiunea nulitatii absolute a actelor juridice incheiate cu incalcarea acestui principiu. [M-L. Belu Magdo, Contractul de vanzare in noul Cod civil, Editura Hamangiu 2014, p. 128]
Efectele regulii inalienabilitatii sunt: a) interdictia oricarei instrainari. Bunurile domeniale nu pot fi instrainate nici cu titlu oneros si, cu atat mai putin, cu titlu gratuit. Probleme ridica vanzarea unui bun proprietate publica afectata de conditia suspensiva a dezafectarii acestuia. Considerate ca fiind “suspecte de nulitate”, aceste vanzari nu pot fi valabile. Daca vom lua in considerare efectele retroactive pe care le produce conditia suspensiva, vom concluziona ca vanzarea la momentul realizarii acordului de vointa avea un obiect scos din circuitul civil. Dar, chiar si daca prin vointa partilor conditia suspensiva produce efecte numai pentru viitor, vanzarea va fi tot nula, intrucat conditia dezafectarii bunului, deprinzand exclusiv de vanzator, este pur potestativa; b) imposibilitatea crearii, pe domeniul public, a dezmembramintelor de natura civila. Dimpotriva, drepturile reale administrative sunt admisibile, intrucat, dat fiind caracterul lor revocabil, precar, nu sunt contrare regulii inalienabilitatii; c) imposibilitatea de a expropia dependintele domeniale. Problema care s-a ridicat este daca statul poate prelua bunurile proprietate publica a unitatilor administrativ-teritoriale. Raspunsul a fost negativ, caci exproprierii i se opune inalienabilitatea: bunul nu poate fi instrainat nici voluntar, dar nici fortat. Astfel s-a ajuns, ca o solutie de interes public, la crearea teoriei muatiilor domeniale.[Ov. Podaru, Drept administrativ vol. II. Dreptul administrativ al bunurilor, Ed Hamangiu, Bucuresti, 2011, nr. 60, p. 71-72 apud Noul Cod civil. Comentarii, doctrina si jurisprudenta, vol. I, Editura Hamangiu 2012, adnotare la art. 861]
Imprescriptibilitatea se traduce prin imposibilitatea de a dobandi bunurile domeniale prin uzucapiune sau posesie de buna-credinta. Principiul se aplica si la dezmembramintele civile ale propietatii (uzufructul, uzul, servitutile, superficia), care nici ele nu pot fi uzucapate. In plus, mai trebuie mentionat ca si actiunile in justitie, care protejeaza domeniul, sunt imprescriptibile. [Ov. Podaru, Drept administrativ vol. II. Dreptul administrativ al bunurilor, Ed Hamangiu, Bucuresti, 2011, nr. 63-64, p. 73-74 apud Noul Cod civil. Comentarii, doctrina si jurisprudenta, vol. I, Editura Hamangiu 2012, adnotare la art. 861]