(1) Persoana care, cu buna-credinta, incheie cu un neproprietar un act translativ de proprietate cu titlu oneros avand ca obiect un bun mobil devine proprietarul acelui bun din momentul luarii sale in posesie efectiva.
(2) Cu toate acestea, bunul pierdut sau furat poate fi revendicat de la posesorul de buna-credinta, daca actiunea este intentata, sub sanctiunea decaderii, in termen de 3 ani de la data la care proprietarul a pierdut stapanirea materiala a bunului.
(3) Daca bunul pierdut sau furat a fost cumparat dintr-un loc ori de la o persoana care vinde in mod obisnuit bunuri de acelasi fel ori daca a fost adjudecat la o licitatie publica, iar actiunea in revendicare a fost introdusa inauntrul termenului de 3 ani, posesorul de buna-credinta poate retine bunul pana la indemnizarea sa integrala pentru pretul platit vanzatorului.
(4) Dispozitiile prezentului articol nu se aplica bunurilor mobile care sunt accesorii unui imobil.
(5) Dispozitiile prezentului articol se aplica in mod corespunzator si in legatura cu dobandirea dreptului de uzufruct si a dreptului de uz asupra unui bun mobil.
Alaturi de buna-credinta si, separat de aceasta, pentru aplicarea art. 937 alin. (1) NCC, este absolut necesar si un just titlu, care trebuie sa aiba o existenta reala, dar care este prezumat, asa cum prevede expres art. 935 NCC, astfel ca este exclusa dobandirea bunurilor mobile prin intrarea in posesiune pe temeiul unui titlu putativ, care sa aiba existenta doar pe planul imaginatiei tertului dobanditor. [I. Sferdian, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura Hamangiu 2013, p. 452]
Art. 937 alin. (3) NCC se refera la un caz particular al situatiei avute in vedere de art. 937 alin. (2), ceea ce inseamna ca sunt comune celor doua texte de lege conditiile referitoare la bunuri, la posesia tertului dobanditor, la desesizarea involuntara a proprietarului si la termenul de trei ani. [G. Boroi, C.A. Anghelescu, B. Nazat, Curs de drept civil. Drepturile reale principale, Editura Hamangiu 2013, p. 121]
Textul art. 937 alin. (3) C. civ. nu arata expres persoana tinuta sa restituie pretul platit de catre dobanditorul de buna-credinta. In art. 1910 C. civ. 1864 obligatia de plata revenea reclamantului.
Solutia credem ca rezulta din dispozitiile art. 2495 C. civ. potrivit carora cel tinut de obligatia de restituire a unui bun poate sa il retina, atata timp cat creditorul obligatiei nu il despagubeste. Cum creditorul obligatiei este reclamantul din actiunea in revendicare, acesta este tinut de plata indemnizatiei pentru pretul platit. Afirmatia o argumentam si cu faptul ca dreptul de retentie se exercita impotriva reclamantului, si nu impotriva celui de la care s-a dobandit lucrul prin act translativ de proprietate cu titlu oneros. [F.Pavel in Noul Cod Civil. Studii si Comentarii, Volumul II, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2013, p. 544]