Group 1

Art. 31. Cazul fortuit

Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala al carei rezultat e consecinta unei imprejurari care nu putea fi prevazuta.

Imposibilitatea de prevedere in cazul fortuit a interventiei fortei straine (energiei straine) care a determinat producerea rezultatului socialmente periculos este generala si obiectiva si tine de limitele generale omenesti ale posbilitatii de prevedere. Sursele imprejurarilor fortuite pot fi:
a) fenomenele naturii (cutremure, furtuni, trasnete, alunecari de teren, invazia unor insecte etc) a caror producere in timp nu poate fi prevazuta
b) tehnicizarea activitatilor umane (defectarea unui mecanism, uzura prematura a unei piese
c) conduita imprudenta a unei persoane (aparitia brusca, in fata unui autovehicul in viteza, a unei persoane)
d) starea maladiva a unei persoane (epilepsie, lesin, atac de cord etc.)
Imprejurarea neprevizibila poate fi anterioara, concomitenta sau subsecventa actiunii faptuitorului. [C. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman. Partea generala, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2014, p. 210]

Ori de cate ori se va constata ca rezultatul produs nu este consecinta interventiei unei forte straine, obiectiv imprevizibile, chiar daca o asemenea imprejurare fortuita a existat pe parcursul savarsirii faptei, autorul acesteia nu va putea beneficia de efectele cazului fortuit.
Daca imprejurarea fortuita se suprapune peste o activitate infractionala, determinand producerea unui rezultat mai grav, faptuitorul nu raspunde de rezultatul mai grav daca a fost in imposibilitate de a prevedea interventia unei energii straine; dimpotriva, el va raspunde pentru intreg rezultatul produs, considerandu-se ca a savarsit o infractiune intentionata, daca a prevazut interventia energiei straine ori pentru o infractiune praeterintentionata, daca nu a prevazut interventia energiei straine, daca trebuia si putea sa o prevada. [I.Pascu in Noul Cod penal comentat. Partea generala. Editia a II-a, revizuita si adaugita, Editura Universul juridic, Bucuresti 2014, p. 227]

O faptă se consideră săvârşită în caz fortuit când sunt îndeplinite condiţiile:
Rezultatul socialmente periculos al faptei să fie consecinţa intervenţiei unei împrejurări străine de voinţa şi conştiinţa făptuitorului.
Între împrejurarea neprevăzută şi rezultatul produs trebuie să existe legătură de cauzalitate.
Dacă nu există legătură de cauzalitate în sensul că rezultatul s-ar fi produs ca urmare a acţiunii sau inacţiunii făptuitorului şi fără intervenţia neprevăzută a energiei străine, nu există caz fortuit.
Făptuitorul să fi fost în imposibilitate de a prevedea intervenţia împrejurării (forţei străine) care a produs rezultatul.
Imprevizibilitatea se referă la intervenţia împrejurării, a momentului de apariţie al acestei împrejurări şi nu la rezultatul care poate fi în genere previzibil.
Prin imposibilitatea de prevedere a intervenţiei împrejurării străine care produce rezultatul, cazul fortuit se deosebeşte de lipsa de vinovăţie generată de situaţia subiectivă a făptuitorului unde neprevederea poartă asupra rezultatului acţiunii sau inacţiunii lui, se datorează limitelor sale, de cunoaştere (subiective). [Curtea de Apel Galati, Decizia penala nr. 130/2008, portal.just.ro]

Ucidere din culpă. Nerespectarea regimului de viteză. Victimă care traversa strada printr-un loc nepermis. Achitare. „Curtea apreciază că soluția de condamnare a inculpatului este nelegală și se impune achitarea acestuia întrucât există o cauză de neimputabilitate.
Potrivit art. 16 alin. 4 lit. b Cp fapta este săvârșită din culpă când inculpatul nu prevede rezultatul faptei sale deși trebuia si putea să-l prevadă .
Aprecierea vinovăției sub forma culpei urmează a se stabili după observarea criteriilor prev. de lege , anume: dacă făptuitorul trebuie să prevadă rezultatul si dacă putea să-l prevadă.
Criteriul obiectiv care se presupune în doctrina penală în stabilirea obligației de prevedere este cel al împrejurărilor în care se săvârșește fapta pentru a observa dacă orice om normal și atent din categoria făptuitorului avea în momentul săvârșirii faptei posibilitatea să prevadă rezultatul .
Circulând cu o viteză mai mare decât limita legală (70 Km/h), rezultatul produs, respectiv accidentarea victimei , era previzibil, deci inculpatul trebuia să-l prevadă.
Pentru existența culpei ca formă de vinovăție este necesar să se stabilească dacă inculpatul putea să prevadă rezultatul faptei sale.
Posibilitatea concretă de prevedere a inculpatului este apreciată în funcție de personalitatea acestuia , experiența de viață, pregătirea profesională.
Dacă inculpatul nu a putut prevedea rezultatul, vinovăția sub forma culpei nu poate fi reținută datorită imposibilității subiective a inculpatului de a-l prevedea .
Din cuprinsul expertizei auto întocmită în cursul urmării penale rezultă că victima s-a angajat în traversarea drumului public fără să se asigure din ambele direcții; viteza autovehiculului în momentele premergătoare producerii accidentului a fost de 105 km/h; accidentul putea fi evitat de inculpat, dacă viteza de deplasare în momentele premergătoare evenimentului rutier era de până la 51,3 km/h, prin locul respectiv, autovehiculele din categoria celui în cauză, puteau să circule cu viteza de 70 km/h.
Din concluziile raportului medico-legal rezultă că victima, la momentul decesului, prezenta o alcoolemie de 2,50 gr. %o,
În condițiile în care victima s-a angajat în traversarea părții carosabile printr-un loc nepermis, inculpatul nu a fost avertizat și pus în situația de a-și mări atenția și de a reduce viteza autoturismului.
Deși a circulat cu o viteză mai mare decât limita maximă admisă (70Km/h) inculpatul nu a putut evita impactul cu victima prin manevra de frânare, deoarece timpul de care a dispus pentru evitarea măsurilor de evitare a accidentului de 1,08 secunde, a fost mai mic decât cel care îi era necesar pentru oprirea autoturismului (5,7 secunde). Accidentul putea fi evitat prin manevra de frânare dacă inculpatul observa victima angajată în traversarea drumului public când se afla la o distanță de 98,6 metri, ori în condițiile în care victima era îmbrăcat cu haine de culoare neagră, fără a purta veste reflectorizantă, distanța maximă de la care ar fi putu fi văzut pietonul pe carosabil, cu luminile de întâlnire pe timp de noapte era de cca. 30 metri.
De asemenea, curtea constată că nu există nicio legătură de cauzalitate între încălcarea de către inculpat a vitezei legale și producerea rezultatului periculos, atâta timp cât nici în situația în care autovehiculul s-ar fi deplasat cu viteza maximă legală stabilită de 70 km/h, accidentul nu putea fi evitat de către acesta.
În aceste condiții curtea reține că nu viteza a fost cauza determinantă a producerii accidentului, ci comportamentul victimei care s-a aflat pe partea carosabilă într-un loc nepermis, fiind și într-o stare avansată de ebrietate, cu o alcoolemie de 2,50 gr%0. Valoarea ridicată de alcoolemie a victimei a presupus un grad de intoxicație cu alcool încât s-a produs o paralizie aproape completă a energiei fizice și a facultăților psihice ale acesteia , încât a acționat involuntar și fără a –și lua cele mai elementare norme de prevedere.
Curtea consideră că depășirea vitezei legale în localitate, în condițiile date, îmbracă conținutul unei contravenții și nu a unei infracțiuni. În consecință, inculpatul nu poate fi tras la răspundere penală pentru ucidere din culpă ci doar aplicarea unei contravenții în condițiile prev de OUG 195/ 2002.
În condițiile în care inculpatul nu a putut prevedea rezultatul socialmente periculos al faptei , aceasta fiind consecința intervenției unei împrejurări străine de voința și conștiința sa – fapta victimei – sunt îndeplinite astfel dispozițiile art. 31 Cp , fapta fiind săvârșită în caz fortuit, lipsindu-i trăsătura esențială a vinovației.” [Curtea de Apel Bacău, Decizia penală nr. 611/2015, www.rolii.ro]

Nu intotdeauna cazul fortuit poate inlatura raspunderea civila, chiar daca el nu actioneaza impreuna cu o alta cauza de inlaturare a caracterului penal al faptei. Spre exemplu, o persoana conduce un autoturism in mod neregulamentar, dar la un moment dat, din cauza ruperii unei piese de la sistemul de directie – ce nu ar fi putut fi prevazuta – comite un accident de circulatie. Desi in drept penal suntem in prezenta cazului fortuit, in plan civil autorul va fi tinut sa repare prejudiciului cauzat, potrivit regulilor care reglementeaza raspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucruri, care opereaza independent de culpa autorului (art. 1.376 C. Civ.) [F. Streteanu, D. Nitu, Drept penal. Partea generala, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2014, p. 463]