Art. 338. Parasirea locului accidentului ori modificarea sau stergerea urmelor acestuia

(1) Parasirea locului accidentului, fara incuviintarea politiei sau a procurorului care efectueaza cercetarea locului faptei, de catre conducatorul vehiculului sau de catre instructorul auto, aflat in procesul de instruire, ori de catre examinatorul autoritatii competente, aflat in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, implicat intr-un accident de circulatie, se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si fapta oricarei persoane de a modifica starea locului sau de a sterge urmele accidentului de circulatie din care a rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, fara acordul echipei de cercetare la fata locului.

(3) Nu constituie infractiune parasirea locului accidentului cand:
a) in urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
b) conducatorul vehiculului, in lipsa altor mijloace de transport, transporta el insusi persoanele ranite la cea mai apropiata unitate sanitara in masura sa acorde asistenta medicala necesara si la care a declarat datele personale de identitate si numarul de inmatriculare sau inregistrare a vehiculului condus, consemnate intr-un registru special, daca se inapoiaza imediat la locul accidentului;
c) conducatorul autovehiculului cu regim de circulatie prioritara anunta de indata politia, iar dupa terminarea misiunii se prezinta la sediul unitatii de politie pe a carei raza de competenta s-a produs accidentul, in vederea intocmirii documentelor de constatare;
d) victima paraseste locul faptei, iar conducatorul de vehicul anunta imediat evenimentul la cea mai apropiata unitate de politie.

Reglementarea în discuție protejează relațiile sociale privitoare la siguranța circulației pe drumurile publice, pentru ocrotirea căreia, legiuitorul a instituit în sarcina conducătorilor auto implicați în accidente rutiere obligația de a nu părăsi locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Rațiunea impunerii de către legiuitor a unei atare obligații, rezidă din aceea că, în momentul producerii unui accident de circulație, organele judiciare sunt chemate să stabilească cu acuratețe împrejurările producerii accidentului, să identifice persoanele suspecte de comiterea acestuia, să adune probe concludente în vederea conturării unei imagini cât mai clare asupra condițiilor reale care să servească în operațiunea de tragere la răspundere penală a celor vinovați. Așa fiind, în subsidiar sunt protejate și relațiile sociale privind înfăptuirea justiției, întrucat părăsirea locului accidentului poate impieta asupra stabilirii modului în care s-a produs accidentul, dar și asupra tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.
Infracțiunea are o situație premisă ce constă în producerea unui accident de circulație.
Elementul material al laturii obiective a infractiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal constă în acțiunea de părăsire a locului accidentului, care se poate realiza în două modalități, respectiv printr-un act de comisiune, ce presupune plecarea efectivă de la locul accidentului și prin acte de omisiune – neîntoarcere la locul accidentului a persoanei care l-a părăsit legal, în baza dispozițiilor art. 338 alin. (3) lit. b) si c) din Codul penal ori neoprirea la locul accidentului.
Urmarea imediată a comiterii unei atare infracțiuni este reprezentată atât de starea de pericol abstract la adresa siguranței circulației pe drumurile publice, cât și de obstrucționarea actului de justiție. Astfel, prin starea de pericol creată, organele judiciare sunt private de obținerea imediată a unor probe esențiale, și anume, a declarației celui care a provocat accidentul ori a fost implicat în alt mod în producerea acestuia, ori a datelor privind eventuala existență a alcoolului în aerul expirat.
Din economia incriminării în discuție se conchide că pentru existența infracțiunii nu este necesar ca subiectul activ să fie vinovat de producerea accidentului de circulație.
Dispozitiile art. 338 alin. (1) din Codul penal nu prevăd cu exactitate condițiile în care producerea unui accident de circulație generează obligația de a nu părăsi locul accidentului, așa încât definirea acestei infracțiuni se face prin trimitere la legislația extrapenală, respectiv Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, republicata, cu modificările si completările ulterioare, care constituie reglementarea-cadru în materia circulației pe drumurile publice.
Așa fiind, elementele de tipicitate ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului sunt stabilite prin interpretarea sistematică a prevederilor relevante din cele două acte normative.
Definiția accidentului de circulație este dată de prevederile art. 75 din OUG nr. 195/2002, acesta fiind evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții: s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare. Se impune a se preciza că față de cauza justificativă specială prevazută de art. 338 alin. (3) lit. a) din Codul penal, rezultă ca situația premisă a infracțiunii are în vedere, în mod necesar, consecințe vătămătoare constând în decesul sau rănirea uneia sau a mai multor persoane. (…)
Cu privire însă la condiția ca evenimentul rutier să fi avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane, se rețin următoarele:
Potrivit deciziei de dată recentă nr. 5/28 februarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 355/24.04.2018, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului, s-a stabilit că termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, se interpretează în sensul de „leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puțin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a),c),d) și e) din Codul penal“
O atare decizie se impune cu forță obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Reglementarea în discuție, astfel cum a fost interpretată prin decizia mai sus amintită, permite instanței a conchide că existența infracțiunii în discuție deși nu este condiționată de producerea rezultatului unei infracțiuni de ucidere din culpă sau vătămare corporală din culpă, pentru a putea fi reținută este necesar ca gravitatea leziunilor traumatice sau afectarea sănătății persoanei să fie evaluată prin cel puțin o zi de îngrijiri medicale. Prin urmare, noțiunea de accident cu victime nu poate îngloba și o simplă lovire care nu necesită zile de îngrijiri medicale.[Judecătoria Alba-Iulia, Sentința penală nr. 185 din 2 mai 2018, www.rolii.ro]

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea se comite cu forma de vinovăție a intenției, directe sau indirecte. În condițiile în care victima l-a asigurat pe inculpat că nu dorește să fie transportată la spital, că este în regulă, iar atitudinea victimei de a pleca de la fața locului l-a încredințat pe inculpat de împrejurarea că nu s-a produs o vătămare, fapta inculpatului de a pleca de la locul producerii accidentului nu a fost comisă cu intenția specifică infracțiunii de părăsire a locului accidentului. Inculpatul a acționat din culpă cu prevedere, apreciind că nu a produs o vătămare victimei și care nu impunea a se conforma unei conduite de anunțare a organelor de poliție despre incident.[Judecătoria Alba-Iulia, Sentința penală nr. 185 din 2 mai 2018, www.rolii.ro]

În cazul infracţiunii de părăsire a locului accidentului, în condiţiile în care pedeapsa prevăzută de lege este cuprinsă între 2 şi 7 ani, nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei chiar dacă în urma aplicării procedurii simplificate limita maximă a pedepsei se situează sub acest cuantum, deoarece prevederile art. 83 alin. 2 Cod penal prevăd că „nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare” , iar potrivit art. 187 C.pen., prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege „pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei”. [Curtea de Apel Târgu Mureș, Decizia penală nr. 442A din 12 octombrie 2017, portal.just.ro]