Comisia Europeană investighează McDonald’s

5 decembrie 2015 Business UE

În data de 3 decembrie, Comisia Europeană a demarat o procedură oficială de investigare a tratamentului fiscal de care se bucură compania McDonald’s în Luxemburg pentru că, datorită unor soluții fiscale anticipate emise de acest stat membru, este posibil să fi fost încălcate normele UE privind ajutoarele de stat, se anunță într-un comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Astfel, începând cu anul 2009, în baza soluțiilor fiscale menționate, compania McDonald’s Europe Franchising nu a plătit impozit pe profit în Luxemburg, deși a înregistrat profituri de peste 250 de milioane de euro din redevențele plătite de beneficiarii francizei cu restaurante în Europa și Rusia pentru a utiliza marca și serviciile aferente. În același timp, compania nu a plătit impozit pe profit nici în Statele Unite, deși redevențele primite sunt transferate către sucursala americană.

Soluțiile fiscale anticipate ca atare nu reprezintă o problemă în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat (art. 107, alineat 1, Tratat privind funcționarea UE), decât atunci când conferă un avantaj fiscal selectiv anumitor companii, acordându-le astfel o subvenție, ceea ce poate denatura semnificativ concurența de pe piața unică a UE

Citeste mai mult  Aviz motivat României pentru transpunerea Directivei privind recunoașterea calificărilor profesionale

Comisia va investiga dacă companiei McDonald’s Europe Franchising i s-a acordat un tratament fiscal favorabil, oferindu-i-se astfel un avantaj de care nu dispun alte companii aflate într-o situație comparabilă din punct de vedere juridic și factual.

Cuvinte cheie: > >