Group 1

Comisia Europeana. Noi norme privind siguranta produselor cosmetice

30 septembrie 2014 UE

Comisia a consolidat și mai mult protecția consumatorilor, în special a bebelușilor și a copiilor mici, adoptând două măsuri de restricționare a folosirii a trei conservanți în produsele cosmetice.
Decizia Comisiei vine în urma unei evaluări efectuate de Comitetul științific independent pentru siguranța consumatorilor (CSSC), un organism consultativ care a realizat o evaluare atentă a riscurilor pe care le prezintă substanțele înainte de a recomanda restricționarea sau interzicerea acestora.
Prin adoptarea acestor măsuri, Comisia limitează concentrația maximă a doi conservanți, propilparabenul și butilparabenul, de la limita permisă în prezent de 0,4% atunci când sunt utilizați separat și de 0,8% în cazul amestecurilor cu alți esteri la 0,14 % în cazul în care sunt utilizați separat sau împreună. Substanțele sunt interzise în produsele folosite fără clătire destinate zonei corpului acoperite de scutec la copiii mici, cu vârsta sub trei ani, deoarece, din cauza pielii iritate și a ocluziei deja existente, pătrunderea în piele poate fi mai mare decât în cazul pielii intacte. Noile norme se vor aplica pentru produsele puse în vânzare după 16 aprilie 2015.
În al doilea rând, Comisia interzice amestecul de metilcloroizotiazolinonă (și) metilizotiazolinonă (MCI/MI) din produse fără clătire cum sunt cremele de corp. Măsura urmărește să reducă riscul de alergii cutanate și apariția acestora. Conservantul poate fi în continuare utilizat în produsele care se îndepărtează prin clătire, de exemplu în șampoane și geluri de duș, în concentrație maximă de 0,0015 % de amestec în raport de 3:1 de MCI/MI. Măsura se va aplica pentru produsele introduse pe piață după 16 iulie 2015.

Citeste mai mult  CJUE. Proprietate intelectuală și industrială. Noțiunea de «operă»

Sursa: europa.eu

Cuvinte cheie: > >