Miercuri, 12 septembrie 2018, Comisia Europeană a propus renunțarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa în 2019, oferind statelor membre libertatea de a decide o dată pentru totdeauna dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă.
Potrivit comunicatului executivului european, propunerea legislativă urmărește să asigure faptul că orice modificări sunt efectuate în mod coordonat între țările vecine, astfel încât să se garanteze funcționarea adecvată a pieței interne și să se evite fragmentarea, care ar putea apărea dacă unele state membre păstrează dispozițiile referitoare la schimbarea sezonieră a orei, în timp ce altele renunță la ele.
În pasul următor, propunerea Comisiei Europene va fi examinată de Parlamentul European și de Consiliu pentru a-și da acordul lor.
Pentru a permite o tranziție fără probleme, conform propunerii Comisiei, fiecare stat membru ar trebui să comunice, până în aprilie 2019, dacă intenționează să aplice în mod permanent ora de vară sau pe cea de iarnă. Ultima trecere obligatorie la ora de vară ar avea loc duminică, 31 martie 2019. Ulterior, statele membre care doresc să revină permanent la ora de iarnă ar putea să mai facă o ultimă schimbare sezonieră a orei duminică, 27 octombrie 2019. De la acea dată, schimbarea sezonieră a orei nu va mai fi posibilă.
Acest calendar este condiționat de adoptarea de către Parlamentul European și Consiliu a propunerii Comisiei până cel mai târziu în martie 2019.
Cuvinte cheie: Comisia Europeana > Directiva privind ora de de vara