Conform prevederilor art. 3 din Regulamentul CE nr. 2201/2003 sunt competente să hotărască în problemele privind divorţul, separarea de drept şi anularea căsătoriei instanţele judecătoreşti din statul membru pe teritoriul căruia se află: reşedinţa obişnuită a soţilor sau ultima reşedinţă obişnuită a soţilor, în condiţiile în care unul dintre ei încă locuieşte acolo sau reşedinţa obişnuită a pârâtului sau, în caz de cerere comună, reşedinţa obişnuită a unuia dintre soţi sau reşedinţa obişnuită a reclamantului, în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin un an imediat înaintea introducerii cererii sau reşedinţa obişnuită a reclamantului, în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin şase luni imediat înain¬tea introducerii cererii şi în cazul în care acesta este fie resortisant al statului membru respectiv, fie, în cazul Regatului Unit şi al Irlandei, are „domiciliul” în acel loc; respectiv instanţele judecătoreşti din statul membru de cetăţenie a celor doi soţi sau, în cazul Regatului Unit şi al Irlandei, statul „domiciliului” comun.
Criteriile prevăzute de regulament nu sunt subsidiar reglementate, cu alte cuvinte nu există o ordine de preferinţă în instituirea acestora, aşadar se impune a se observa în primul rând aplicabilitatea dispoziţiilor art.3 alin. 1 lit. b (statul de cetăţenie al celor doi soţi – nefiind contestat că părţile ar fi cetăţeni români) şi, de asemenea, a art. 3 alin. 1 lit. a linia a treia (reşedinţa obişnuită a pârâtului). (Tribunalul Maramureș, Secția I civilă, Decizia nr. 128/R din data de 19 martie 2015, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: competenta instantei > divort
