„În conformitate cu dispoziţiile art. 1562 Cod civil, dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate (alin. 1).
Noul Cod civil alocă acţiunii revocatorii texte legale care conturează un regim complex şi coerent al acţiunii revocatorii. În conformitate cu art. 1562 Cod civil şi cu definiţia doctrinară, acţiunea revocatorie este acea acţiune prin care creditorul poate obţine inopozabilitatea pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în prejudicierea drepturilor sale.
Natura juridică specială a acţiunii revocatorii, disputată în literatura juridică, rezultă indirect din noua reglementare prin referirea la noţiunea de inopozabilitate a actului juridic încheiat de debitor cu un terţ: astfel, acţiunea revocatorie este o acţiune în inopozabilitatea actului încheiat de debitor în prejudicierea drepturilor creditorului său. Noul Cod civil confirmă orientarea doctrinei reprezentative în privinţa naturii juridice, cu completarea că scopul final constă în repararea prejudiciului cauzat creditorului-reclamant.
Articolul 1562 Cod civil reglementează următoarele condiţii ale acţiunii revocatorii, cu observaţia că tabloul complet al condiţiilor este format prin includerea dispoziţiilor art. 1563 Cod civil: – Prejudiciul suferit de creditor ca urmare a încheierii actului juridic de către debitor. Această cerinţă presupune un prejudiciu personal şi actual al creditorului constând în faptul că debitorul şi-a creat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate prin încheierea actului juridic.
Textul legal confirmă diferenţierea între un act de însărăcire a debitorului, insuficient pentru promovarea acţiunii şi un act de însărăcire prin care se cauzează sau se agravează starea de insolvabilitate. Ceea ce este foarte important de reţinut este că sarcina probei în acţiunea revocatorie, sarcina dovedirii insolvabilităţii debitorului, aparţine creditorului-reclamant, scop în care acesta poate folosi orice mijloc de probă.
În ceea ce priveşte condiţia fraudei debitorului, în materia acţiunii revocatorii, frauda debitorului este reglementată de art. 1562 alin. 1 Cod civil, indiferent de natura actului juridic şi care are un înţeles larg, cuprinzând nu numai intenţia directă de a-l prejudicia pe creditor, ci şi cunoaşterea de către acesta a faptului că îşi provoacă sau îşi agravează o stare de insolvabilitate.
Cerinţa legală a participării terţului la fraudă este specificată exclusiv în privinţa contractului cu titlu oneros sau a plăţii făcute în executarea unui asemenea contract, conform alin. 2.
Aşa cum s-a arătat, acţiunea revocatorie presupune cu necesitate existenţa fraudei. Frauda se poate manifesta numai prin acte de voinţă, de unde concluzia că acţiunea revocatorie poate fi exercitată numai împotriva actelor juridice pe care le încheie debitorul. Aşadar, domeniul de aplicare a acţiunii pauliene se circumscrie doar sferei actelor juridice, cu excluderea faptelor juridice propriu-zise.
Proba fraudei cade în sarcina creditorului, indiferent dacă actul atacat este cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.” (Tribunalul Maramureș, Decizia civilă nr. 480A din 18 octombrie 2017, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: actiune pauliana > noul cod civil
