Curtea de Apel Galați a sesizat ÎCCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor probleme de drept: 1. Art. 2539 alin. (2) din Codul civil poate fi interpretat în sensul că: 1. efectul de întrerupere a prescripției extinctive se produce chiar dacă în noua cerere de chemare în judecată sau de arbitrare nu se întâlnește tripla identitate (de părţi, obiect şi cauză) în raport cu prima cerere?
2. dacă răspunsul la prima întrebare este negativ, atunci în judecarea noii cereri de chemare în judecată sau de arbitrare poate fi reanalizată o chestiune litigioasă soluționată definitiv în primul proces?
Potrivit Curții de Apel Galați, prima problema de drept necesită lămurire sub două aspecte. Astfel, o primă chestiune privește raportul dintre cele două cereri. Legea face referire la ”cerere” [art. 2.537 pct. 2 și art. 2.539 alin. (2) teza I] și respectiv, la ”noua cerere” [art. 2.539 alin. (2) teza a II-a], fără a preciza în vreun fel relația dintre acestea, ceea ce permite două interpretări.
Într-o interpretare, noua cerere (a doua cerere) trebuie să aibă același obiect, aceeași cauză și să privească aceleași părți ca și cererea inițială (prima cerere), altfel spus să fie reproducerea fidela a acesteia. În acest caz, tripla identitate, specifică autorității de lucru judecat (art. 430-432 din Codul de procedură civilă) are anumite efecte care se reflectă în soluționarea noii cereri, fie sub forma limitării judecății în cazul acesteia din urmă, fie sub forma limitării condițiilor de invocare a excepției autorității de lucru judecat, așa cum se va arăta mai departe.
În favoarea acestei interpretări există un argument de text, respectiv art. 2.539 alin. (3) din Codul civil, care exclude posibilitatea de invocare a autorității de lucru judecat – în al doilea proces în raport cu soluția dată primei cereri – atunci când hotărârea judecătorească sau arbitrală și-a pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, însă dreptul de a obține obligarea pârâtului este imprescriptibil sau nu s-a prescris încă. Or, invocarea autorității de lucru judecat nu s-ar putea face decât în cazul în care ambele cereri ar fi identice.
Într-o altă interpretare, a doua cerere poate suferi modificări în raport cu prima, fie sub aspectul cauzei (așa cum este situația în litigiul ce a determinat formularea prezentei cereri către Înalta Curte de Casație și Justiție), fie sub cel al obiectului, fie sub cel al părților.
Într-un astfel de caz, apare riscul ca efectul specific al prescripției extinctive (mai ales în ce privește termenul) să fie înfrânt dacă între cele două cereri de chemare în judecată există doar o legătură vagă. De exemplu:
– reclamantul ar putea introduce o nouă cerere de chemare în judecată împotriva aceluiași pârât, dar având un alt obiect și altă cauză, sub cuvânt că în prima cerere au fost aceleași părți, chiar dacă termenul de prescripție pentru cea de-a doua pretenție ar fi, în mod obișnuit, împlinit;
– reclamantul ar putea introduce o nouă cerere împotriva unui al doilea pârât (cea formulată împotriva primului a fost, prin definiție, respinsă), apoi împotriva unui al treilea ( dacă și a doua cerere se respinge) etc., cu păstrarea obiectului și cauzei, indiferent de termenul scurs de la încheierea actului juridic sau săvârșirea faptului juridic pretins generator al raportului juridic invocat.
După cum se observă, în această a doua interpretare a art. 2.539 alin. (2) teza a II-a, s-ar ajunge în situația în care termenul de prescripție ar fi, pur și simplu, ignorat. Așadar, Curtea de Apel Galați a conchis că este necesar ca Înalta Curte de Casație și Justiție să stabilească dacă efectul de întrerupere a prescripției extinctive se produce chiar dacă în noua cerere de chemare în judecată nu se întâlnește tripla identitate (de părți, obiect și cauza) în raport cu prima cerere.
Cuvinte cheie: autoritatea de lucru judecat > dezlegare chestiune de drept > intreruperea prescriptiei extinctive
