Art. 145 alin. (2) Cod fiscal impune condiţia, pentru obţinerea deducerii taxei de către persoana impozabilă solicitantă, ca operaţiunile pentru care se solicită deducerea să vizeze bunurile sau serviciile care „sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile”.
Utilizarea expresiei „destinate utilizării în folosul…” implică faptul că serviciile – respectiv serviciile sau bunurile pentru care s-a plătit taxa solicitată a fi dedusă – trebuie să fie apte să aducă un avantaj în legătură cu operaţiunile care formează obiectul de activitate al persoanei solicitante.
Curtea subliniază în acest context că legea se referă la bunuri sau servicii care „sunt destinate utilizării…”, ceea ce implică intenţia persoanei de a utiliza serviciile respective în folosul operaţiunilor sale taxabile, iar nu obligativitatea utilizării lor în acest scop.
Or, Curtea reţine că in speța nu s-a făcut dovada realității operațiunilor exercitate de reclamanta si implicit a intenției acesteia de a realiza in concert aceste operațiuni.
Curtea aminteşte, în acest sens, şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, conform căreia deductibilitatea TVA este conturată de câteva limite maximale care determină simetric şi conţinutul obligaţiei autorităţilor fiscale de a aproba rambursarea TVA-ului achitat în vederea realizării unor operaţiuni taxabile:
– bunurile sau serviciile să fi fost achiziţionate în scopul desfăşurării unei activităţi economice, fiind necesară, intenţia privind iniţierea activităţii economice (Hotărârea din 14 februarie 1985 – Rompelman/Ministerul de Finanţe olandez, C-268/83);
– dreptul la deducere rămâne câştigat chiar şi atunci când, din cauza unor evenimente dincolo de controlul respectivei persoane, societatea supusă impozitului nu a folosit bunurile sau serviciile primite în vederea desfăşurării de operaţiuni taxabile (Hotărârea din 15 ianuarie 1988, Belgia/Ghent, C – 37/95);
Astfel fiind, cel care efectuează cheltuieli de investiţii cu intenţia, confirmată de elemente obiective, de a desfăşura o activitate economică trebuie să fie considerat drept persoană impozabilă. Prin urmare, acţionând într-o astfel de calitate, acesta are, în conformitate cu articolul 167 şi următoarele din Directiva 2006/112, dreptul de a deduce imediat TVA ul datorat sau achitat asupra cheltuielilor de investiţii efectuate în considerarea operaţiunilor pe care intenţionează să le realizeze şi care dau naştere dreptului de deducere.
Prin urmare, în cazurile mai sus menţionate Curtea Europeană de Justiţie a stabilit că dreptul de deducere se acordă în baza intenţiei unei persoane impozabile de a realiza operaţiuni taxabile, intenție, care, in speța de fata nu a fost dovedita de către reclamanta. Astfel, nu împrejurarea ca reclamanta nu ar fi finalizat obiectivul propus a determinat respingerea cererii de rambursare TVA, ci lipsa intenției acesteia de a realiza in concret operațiuni taxabile. (Curtea de Apel Timișoara, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Sentinţa civilă nr. 126 din 16 mai 2016, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: drept de deducere > TVA
