În contextul în care reclamanta nu a formulat plângere penală pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă şi, deci, nu a avut calitatea de persoană vătămată în procesul penal, ci doar pe aceea de martor, declaraţiile făcute, în faza de urmărire penală, în sensul că nu are pretenţii civile faţă de autorul faptei ilicite nu puteau valora o exprimare a poziţiei de parte civilă, pentru ca apoi să i se opună irevocabilitatea renunţării și deci, inadmisibilitatea acțiunii în răspundere civilă delictuală promovată la instanța civilă prin care s-ar tinde la valorificarea acelorași pretenții.
Aceasta, întrucât pretenţii civile în procesul penal poate formula doar persoana vătămată sau succesorii acesteia (conform art. 19 alin. 2 C.pr.pen.), care exercită acţiunea civilă, dobândind astfel calitatea de parte civilă (art. 84 C. pr.penală). Numai din poziţia de parte civilă, dobândită în condiţiile legii, se putea manifesta un act de dispoziţie, în sensul renunţării la pretenţii, asupra căruia ulterior să nu se mai poată reveni, astfel cum statuează dispoziţiile art. 22 alin. 3 C. pr. pen.
Opunând reclamantei irevocabilitatea renunţării dedusă din prevederile art. 22 alin. (3) C.pr.pen., instanţele fondului au aplicat norma legală unei situaţii ce nu se circumscria ipotezei acesteia, având în vedere că în dosarul penal, participarea reclamantei s-a făcut în calitate de martor, poziţie din care nu se putea constitui parte civilă, pentru ca apoi să se pună problema modalităţii în care şi-ar fi putut reevalua pretenţiile civile. (ÎCCJ, Secţia I civilă, decizia nr. 202 din 29 ianuarie 2020, www.scj.ro)
Cuvinte cheie: martor > proces penal > raspundere civila delictuala