Condițiile sesizării Curții Constituționale de către instanța de judecată

29 septembrie 2016 Drept Penal Jurisprudenta

”Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) – (3) din lege:

– calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

– identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii; sub acest aspect, se impune observaţia că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiţie absolut necesară în etapa evaluării admisibilităţii cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, dar şi existenţa legăturii dintre norma criticată şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înţeles să uzeze de mijlocul procedural al excepţiei;

– existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, „legătura cu soluţionarea cauzei” poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a „aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate” (mutatis mutandis, Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014);

Citeste mai mult  Prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea mijloacelor de supraveghere video

– verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are însă valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională, în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.

Citeste mai mult  În cazul infracţiunii de dare de mită nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte apreciază că cele criticate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) teza finală C. proc. pen. şi a dispoziţiilor art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002 nu are, în mod real, legătură cu soluţionarea cauzei faţă de apelanţi, având în vedere că în situaţia primul text invocat se referă la soluţii de clasare dispuse in rem, iar în cazul dispoziţiilor invocate în plan secundar se constată că petenţii nu au invocat efectiv o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate ci, un mod de interpretare a unei norme de drept ce nu este pertinentă pentru soluţionarea cauzei.

Aşa cum s-a argumentat, „legătura” dintre norma legală pretins contrară Constituţiei şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei trebuie să rezulte nu din simpla invocare tangenţială a acelei norme, ci implică o analiză prealabilă a două aspecte: aplicabilitatea dispoziţiei în speţă şi necesitatea invocării excepţiei în vederea restabilirii stării de legalitate.

În componenta referitoare la necesitatea invocării excepţiei, exigenţele legăturii dintre normele de lege criticate şi soluţionarea cauzei pendinte nu sunt însă îndeplinite.” (ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 251 A/2016, www.scj.ro)

Cuvinte cheie: >