Curtea de Apel Ploiești a sesizat ÎCCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei probleme de drept: Folosirea sintagmei de „substanțe psihoactive” în conținutul normei de incriminare presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanțe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, sau, după caz, sfera noțiunii de substanțe psihoactive se impune a fi interpretată în mod extensiv, fiind incluse și substanțele prevăzute în conținutul Legilor speciale nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope.
În cuprinsul sesizării se arată că, pentru caracterul previzibil al normei de incriminare, se impune a se stabili dacă o persoană care conduce un autoturism după ce a consumat substanțe calificate de Legea nr. 143/2000 ca droguri de risc, poate fi sancționată pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive.
Stabilirea condițiilor de incriminare a faptei prevăzute de art. 336 alin. (2) C.pen. impune definirea clară a noțiunii de substanțe psihoactive, în sensul Codului penal intrat în vigoarea la data de 01 februarie 2014.
Având în vedere terminologia consacrată în conținutul Legilor speciale nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope și nr. 194/2011, rezultă că, în timp ce noțiunea de substanțe psihoactive se regăsește în conținutul art. 3 din Legea nr. 194/2011, noțiunea de substanțe stupefiante și aceea de substanțe psihotrope există în conținutul art. 2 din Legea nr. 339/2005.
Legea nr. 143/2000, la rândul ei, definește drogul în art. 1 și incriminează orice operațiune executată, fără drept, în legătură cu substanțele prevăzute în tabelele anexe ale legii.
Întrucât legiuitorul, în raport cu noțiunile folosite în cuprinsul celor trei legi speciale la care s-a făcut referire anterior, delimitează noțiunile de substanțe stupefiante și psihotrope de cele psihoactive, este posibilă realizarea, printr-o interpretare prin analogie, a unei similtudini între subtanțele stupefiante și psihotrope, pe de o parte, și substanțele susceptibile de a avea efecte, psihoactive, pe de altă parte.
O analiză succintă a dispozițiilor normative enunțate mai sus demonstrează că substanțele stupefiante și psihotrope sunt identificate prin individualizare în cuprinsul Legilor nr. 143/2000 și nr. 339/2005, iar substanțele susceptibile de a avea efecte psihoactive sunt catalogate ca substanțe ce pot genera efecte psihoactive în raport cu criteriile enumerate în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 194/2011.
Deși efectele substanțelor stupefiante și psihotrope și ale celor psihoactive sunt similare, prin aceea că acționează, în cazul consumului, asupra sistemului nervos, atâta vreme cât normele juridice speciale din dreptul intern diferențiază categoria susbtanțelor stupefiante și psihotrope de aceea a substanțelor psihoactive, se impune o definire a sferei de aplicare a dispozițiilor art. 336 alin. (2) C.pe., fiind necesar a se stabili dacă activitatea incriminată prin acest text de lege include și subtanțele stupefiante și psihotrope. Singura caracteristică comună acestor tipuri de substanțe, din punct de vedere al legislației în vigoare, este aceea că fac parte din categoria substanțelor aflate sub control național.
Argumentul prevederii în legi speciale diferitr a celor trei categorii de substanțe aflate sub control național, este coborat cu argumentul existenței principiului de drept: ”acolo unde legea nu distinge, nimeni nu poate distinge”. Acest principiu consfințește obligația ca norma de drept să nu fie interpretată prin analogie, norma neputând deci a fi interpretată decât în spiritul și litera sa.
Din momentul includerii unor substanțe psihoactive în tabelele anexe ale Legilor nr. 143/2000 și nr. 339/2005, aceste substanțe sunt catalogate ca făcând parte din categoria drogurilor de risc sau de mare risc și a substanțelor stupefiante și psihotrope, fiind înlăturată în acest context terminologia de substanțe psihoactive.
Pe de altă parte, Legea nr. 194/2011 nu incriminează, în mod expres, deținerea de substanțe psihoactive pentru consumul propriu, în timp ce Legea nr. 143/2000, cu referire la droguri incriminează acest tip de conduită.
Pedepsele prevăzute în art. 16 și art. 17 din Legea nr. 194/2011 sunt mai mici decât cele prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000.
Examinarea comparativă a normelor juridice din Legea nr. 194/2011 și din Legea nr. 143/2000 ar putea conduce la concluzia că, potrivit legislației interne, substanțele psihoactive nu fac parte din categoria drogurilor de risc sau de mare risc, iar legiuitorul, prin stabilitrea unor pedepse diferite, a diferențiat gradul de pericol social al infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 143/2000 și în Legea nr. 194/2011 și, implicit, la concluzia că, din punct de vedere legislativ, nu s-ar pune semnul egalității între noțiunea de drog (în speță cannabis – drog de risc) și aceea de substanțe psihoactive.
De asemenea, cu ocazia reglementării înțelesului unor termeni sau expresii prin legea penală, legiuitorul nu a definit, în mod clar, sintagma ”substanțe psihoactive”.
Termenul de soluționare a sesizării este 09.06.2021
Cuvinte cheie: conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive > consum de droguri > dezlegare chestiune de drept > Legea nr. 143/2000 > substante cu efect psihoactiv
