Consecinţele greşitei respingeri a cererii de abţinere/recuzare a completului de judecată investit cu soluţionarea cauzei pe fond

29 octombrie 2018 Drept Penal Jurisprudenta

„În cursul soluţionării cauzei la Judecătoria Gura Humorului, judecătorul fondului a formulat cerere de abţinere, motivând că îl cunoaşte pe inculpat care i-a dat anterior cadou două cărţi cu prilejul vizionării unui imobil, pe care le-a luat, recunoscându-şi astfel incompatibilitatea.
Cererea de abţinere a fost respinsă.
Ulterior, pentru acelaşi motiv, a făcut cerere de recuzare şi procurorul de şedinţă, cerere care a fost, la rândul ei, respinsă.
La termenul din 19.01.2018, preşedintele completului de judecată a formulat o nouă cerere de abţinere în baza art. 64 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, invocând că există o suspiciune rezonabilă că aparenţa de imparţialitate a judecătorului este afectată. Şi această cerere a fost respinsă.

Chiar dacă în prezent imparţialitatea judecătorului nu este prevăzută ca motiv de nulitate absolută, Curtea constată că, potrivit at. 282 alin. 1 Cod procedură penală, „Încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.”
Ori, în cauză, respectiva nulitate relativă a fost invocată în termen, încălcarea respectivelor dispoziţii legale vizând suspiciunea de afectare a imparţialităţii judecătorului a produs o vătămare drepturilor părţilor iar respectiva vătămare nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţare actului. În aceste împrejurări, prezenta instanţă nu îşi poate exercita atribuţiile de control judiciar.

Citeste mai mult  Bun modificat în scopul săvârșirii unei fapte penale vs. bun a cărui deținere este interzisă de lege

Astfel, garanţiile procesuale menite să asigure aflarea adevărului, dreptul la apărare al celui judecat şi dreptul la un proces echitabil, sunt reglementate prin disp. art. 8 Cod procedură penală, prin art. 24 din Constituţie, precum şi prin disp. art. 6 parag. 3 lit. a din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

Chiar dacă apelul este o cale de atac devolutivă, a se proceda la suplinirea acestei omisiuni direct în prezentul cadru procesual, ar însemna a lipsi părţile de posibilitatea formulării unei căi de atac împotriva deciziei pronunţate de către instanţa de apel, încălcându-li-se astfel dreptul la un recurs efectiv. Prin urmare, se impune trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru a proceda în sensul celor mai sus arătate, astfel încât să nu fie afectat dreptul la apărare al niciuneia dintre părţi.

În sprijinul acestei soluţii, Curtea reţine şi argumentele expuse de Curtea Constituţională în decizia nr. 694/20.05.2010 dată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 184 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, referitoare la modificarea dispoziţiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 12 din Codul de procedură penală.
Se reţine aici, printre altele, că „Accesul la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţia României, presupune posibilitatea concretă de a uza de toate mijloacele procesuale pentru apărarea unui drept sau interes legitim…”
În acest sens s-a decis şi prin decizia nr. 349/A pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 640/39/2014, în considerentele căreia s-a reţinut, printre altele, că:
„Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că, deşi Convenţia nu impune statelor crearea unui dublu nivel de jurisdicţie, dacă acestea hotărăsc să implementeze un astfel de sistem, ele au obligaţia să vegheze ca justiţiabilii să se bucure în faţa instanţelor de apel de garanţiile fundamentale ale art. 6, paragraful 1 din Convenţie (cauzele Delcourt împotriva Belgiei, 17 ianuarie 1970, paragraful 25, seria A nr. 11, Weissman şi alţii, paragrafele 32-44, Iorga împotriva României, paragrafele 34-52). Prin urmare, dreptul de acces la o instanţă trebuie să fie respectat şi de către instanţa de apel.”
Întrucât Convenţia urmăreşte protejarea unor drepturi concrete şi efective, iar nu teoretice şi iluzorii, Curtea apreciază că pentru ca părţile din prezenta cauză să beneficieze de un proces echitabil, se impune a se trimite cauza spre rejudecare, pentru a fi analizată de către un complet de judecată imparţial.
Aceasta, întrucât, aşa după cum s-a arătat, s-ar încălca dreptul la un proces echitabil în situaţia în care s-ar analiza aceste aspecte pentru prima dată prin hotărârea pronunţată în prezenta cale de atac, fiind evident că s-ar suprima dreptul la exercitarea vreunei căi ordinare de atac împotriva deciziei pronunţate în apel.” (Curtea de Apel Suceava, Decizia penală nr. 530 din data de 22.05.2018, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > > > >