Contestație în anulare admisă. Existența unui caz de incompatibilitate

19 martie 2016 Drept Penal Jurisprudenta

”Curtea constată că prezenta contestație este întemeiată, având în vedere dispozițiile art. 426 lit. d C.p.p.

În analiza cazului de contestație menționat anterior, respectiv a incompatibilității unui membru al completului de judecată, Curtea va analiza cu o deosebită atenție atât existența elementelor de ordin subiectiv dar și a celor de ordin obiectiv, pentru a identifica dacă unul dintre membrii completului s-a aflat în situația prevăzută de art. 64 lit. f C.p.p.

Pentru început, instanța urmează să înlăture susținerile intimatei R M potrivit cărora acest caz de contestație în anulare nu ar fi trebuit primit în condițiile în care procurorul dar și persoana vătămată L S ar fi avut posibilitatea să procedeze la recuzarea instanței sau a unui membru al completului, deoarece interviul de promovare la ÎCCJ susținut de judecătoarea GR ar fi avut loc cu mai mult timp înainte de soluționarea apelului. Cazul de incompatibilitate respectiv art. 64 lit. f C.p.p. nu rezultă din simplul schimb de replici cu ocazia interviului pentru promovare la ÎCCJ, în urma căruia judecătoarea GR a fost respinsă, ci rezultă din coroborarea acestui fapt cu modalitatea tehnică de argumentare a soluției dispuse în dosarul nr. x/3/2015, considerentele deciziei nr. 733/20.05.2015 reflectând o atitudine de părtinire în defavoarea persoanei vătămate, ce depășește limitele general admise ale amprentei personale ale judecătorului în expunerea motivelor ce au condus la pronunțarea unei soluții.

Instanța subliniază că prezenta analiză nu vizează în nici o măsură temeinicia sau fundamentarea faptică a deciziei nr. 733/20.05.2015, însă analiza existenței sau nu a cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 lit. f C.p.p. obligă în mod necesar Curtea să facă referiri la elemente concrete ale considerentelor deciziei menționate.

***Contestație în anulare. Existența unui caz de incompatibilitate***

Remarcă astfel că tehnica de argumentare a soluției adoptate în dosarul de mai sus este una particulară, oarecum excepțională în peisajul practicii judiciare. Considerentele deciziei se bazează în cea mai mare parte pe aprecierea ca nelegale a probelor administrate în cursul urmăririi penale, ceea ce echivalează cu o încălcare a principiului separației funcțiilor judiciare prev. de art. 3 C.p.p., în condițiile în care încheierea judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul București pronunțată în data de 4.08.2014 prin care s-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală nu a fost contestată de nici un participant procesual.

Citeste mai mult  CCR: Conflict între DNA și Guvern generat de anchetarea legalității și oportunității OUG nr. 13

Este adevărat că magistrații din apel și-au dat seama că încalcă caracterul definitiv al acestei încheieri și au procedat la constatarea nelegalității probelor administrate în cursul urmăririi penale care erau defavorabile inculpatei R, printr-un procedeu juridic inovativ, autointitulându-se „apărători ai libertăților individuale recunoscute pe plan european”, și în baza acestei calități procesuale sui generis au procedat, făcând o trimitere generoasă la art. 6 din Convenția EDO, la sancționarea activității procurorilor de caz, în sensul considerării ca abuzive a unor acuze aduse inculpatei, aprecierii drept probe obținute în stare de provocare a interceptărilor convorbirilor dintre inculpată și colaboratorul sub acoperire și de asemenea prezentând cu lux de amănunte activitatea susținută a organelor de urmărire penală care și-au desfășurat activitatea cu celeritate, celeritatea fiind interpretată ca o „nerespectare a dispozițiilor legii europene cât și a legii interne”.

Prezentul complet menționează cu deosebită claritate că, într-adevăr, magistrații trebuie să fie apărătorii drepturilor și libertăților individuale recunoscute pe plan european, numai că acest concept implică faptul că magistrații ca profesioniști ai dreptului trebuie să apere drepturile și libertăților tuturor participanților procesuali și nu numai pe ale inculpaților, deoarece în această din urmă ipoteză și-ar suprapune competențele cu cele ale avocaților inculpaților, or, este de preferat ca într-un proces echitabil să existe în afară de avocații inculpaților și niște magistrați imparțiali care să judece cauza.

Nu în ultimul rând, instanța consideră că este de esența unui proces echitabil așa cum este acesta prevăzut de art. 6 CEDO, respectarea cu strictețe a legislației naționale și doar în situația unui conflict între legea internă și legislația internațională referitoare la drepturile omului, să se aplice legislația internațională.

Or, în cauză judecătorii din apel au procedat la înlăturarea art. 3 C.p.p. fără a constata faptul că acest articol ar fi neconvențional sau neconstituțional, iar acest lucru este nepermis tocmai prin prisma unui principiu fundamental ce răzbate din întreaga jurisprudență CEDO, respectiv al securității raporturilor juridice. Această concluzie se desprinde chiar din faptul că magistrații au procedat sub pretextul aplicării 6 CEDO tocmai la încălcarea acestui articol, deoarece principiul securității raporturilor juridice rezultă din însuși acest articol (doar cu titlu exemplificativ, Curtea menționează cauzele L împotriva României și Bernd Siegle împotriva României).

Citeste mai mult  Problematica privind data săvârșirii faptei în cazul infracțiunii de abandon de familie, la ÎCCJ

Chiar și dacă nu s-ar primi teza conform căreia încheierea judecătorului de cameră preliminară, necontestată, ar avea autoritate de lucru judecat, pentru echitabilitatea procedurii, impusă de același art. 6 CEDO, magistrații au obligația să pună în discuția părților nelegalitatea unor procedee probatorii, dând posibilitatea participanților să își exprime poziția și eventual să propună probe noi.

Or, în speță, atât inculpata cât și persoana vătămată au avut convingerea că nu se poate repune în discuție încheierea din 4.08.2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București, și nu au cerut administrarea altor probe care eventual să complinească probele înlăturate pentru nelegalitate.

Sigur, nici încălcarea principiului separațiilor funcțiilor judiciare și nici nepunerea în discuție a nelegalității probelor de la urmărire penală nu constituie, privit în mod singular, temei de admitere al unei contestații în anulare în baza art. 426 lit. d C.p.p.

Nu intră în competența și preocupările prezentului complet aprecierea prestației candidaților la susținerea interviurilor de promovare la ÎCCJ, dar are obligația de a analiza susținerile din cuprinsul contestației în anulare cât și susținerile intimaților referitoare la problematica interviului susținut de judecătoarea GR.

Respingerea candidaturii acestui magistrat la interviul de promovare la ÎCCJ de către plenul CSM din care făcea parte și persoana vătămată în condițiile în care aceasta din urmă a formulat puține întrebări dar care au generat însă răspunsuri ce reliefau confuzii severe între diferite instituții de drept fundamentale din partea persoanei intervievate, coroborat cu elementele de tehnică juridică menționate anterior, afectează însă puternic prezumția de imparțialitate de care trebuie să se bucure un magistrat atunci când soluționează o cauză.

Citeste mai mult  DIICOT. Grupare specializata in trafic de minori destructurata in Dambovita

Celelalte susțineri ale participanților din prezenta contestație referitoare la nepronunțarea asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, nedepunerea de stăruințe cu privire la aducerea persoanei vătămate în instanță, neefectuarea de adrese pentru stabilirea cheltuielilor judiciare, neaudierea amănunțită a unor martori, erorile materiale din cuprinsul deciziei contestate (chiar și neîndreptate până în prezent), nu prezintă relevanță în materia analizei incidenței art. 426 lit. d C.p.p.

În ceea ce privește solicitarea de constatare a nulității absolute a rezoluției din 23.07.2015 de preschimbare a termenului de judecată, respectiv și a cererii de admitere în principiu a contestației în anulare, Curtea le consideră a fi nefondate. Măsura de preschimbare a termenului de judecată a fost luată în condițiile art. 353 al. 10 teza a doua C.p.p. , în condiții de legalitate, fiind singurul complet de judecată la data formulării cererii de preschimbare, magistrații investiți inițial cu soluționarea contestației aflându-se în concediu legal de odihnă.

***Admisibilitatea contestației în anulare pentru motive asupra cărora instanțele care au judecat cauza s-au pronunțat***

Dispozițiile legale menționate anterior arată că preschimbarea se dispune prin rezoluția judecătorului și nu a judecătorilor, fiind un act de administrare a dosarului astfel încât nu este necesară o rezoluție a ambilor judecători din complet sau semnătura amândurora. Nu a putut fi soluționată de către completul inițial investit deoarece acesta nu își putea exercita atribuțiile la data formulării cererii.

Legiuitorul nu prevede o cale de atac specială asupra încheierii de admitere în principiu, iar soluțiile posibil a fi pronunțate conform art. 432 C.p.p. sunt de respingere pe fond a contestației sau de admitere a acesteia în cazul în care este întemeiată, legiuitorul neacordând posibilitatea procesuală de repunere în discuție a hotărârii pronunțate în baza art. 431 C.p.p. (…)

Pentru aceste considerente, în baza art. 432 al. 1 C.p.p., va admite contestația în anulare formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA împotriva deciziei penale nr. 733/20.05.2015 pronunțată de Curtea de Apel București Secția I Penală în dosarul numărul x/3/2014.” (Curtea de Apel București, Secția I penală, Decizia penală nr. 1006/2015, www. rolii.ro)

Cuvinte cheie: > >