Dacă, într-un litigiu în care judecata a debutat după data de 1 februarie 2014, împăcarea a intervenit ulterior citirii actului de sesizare a instanţei, actul de împăcare, nu duce la stingerea acţiunii penale şi, chiar dacă acel act exista la dosar la momentul pronunţării hotărârii de condamnare, această împrejurare nu constituie motiv al unei contestaţii în anulare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b C. pr. pen.
”Cât priveşte motivul pe care s-a întemeiat petentul când a promovat contestaţia în anulare pendinte (art. 426 alin. 1 lit. b C. pr. pen. ), deşi infracţiunea de furt calificat care a format obiectul procedurilor ordinare de judecată s-a săvârşit la data de 6 ianuarie 2014, când era încă în vigoare Codul penal din 1969, judecata a debutat la data de 28 aprilie 2014, sub imperiul Codului penal adoptat prin Legea nr. 286/2009 şi al Codului de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/2010. Prin urmare, la data de 1 februarie 2014, de intrare în vigoare a celor două Coduri juridice, nu se citise actul de sesizare a instanţei, tocmai pentru că instanţa încă nu fusese sesizată cu judecarea cauzei. În această situaţie, textul art. 159 alin. 3 C. pen. este aplicabil aşa cum este el redactat, fără să pună vreo problemă de constituţionalitate şi fără să cadă sub incidenţa deciziei nr. 508/7 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale. De altfel, aceeaşi concluzie se desprinde şi din considerentele deciziei menţionate (pct. 19 şi 20).
Textul art. 159 alin. 3 C. pen. instituie un termen in limine litis până la care poate interveni împăcarea –este vorba de citirea actului de sesizare a instanţei. Această limitare este justificată prin finalitatea urmărită, care constă în mărginirea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţii de exercitare abuzivă a acestui drept. Mai mult, impunerea acestui termen maxim este de natură să asigure ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire.
Depăşirea acestui termen lipseşte practic actul de împăcare de efectele juridice atribuite de art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen., împăcarea putând să fie valorificată cel mult în procesul de individualizare judiciară a pedepsei atunci când se ajunge la o soluţie de condamnare.
Temeiul contestaţiei în anulare prevăzut de art. 426 lit. b C. pr. pen. funcţionează atunci când instanţa de judecată a pronunţat condamnarea în ciclul ordinar al procesului, deşi la dosar existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Altfel spus, cauza care lipseşte de obiect acţiunea penală trebuie să fie preexistentă condamnării, dar, în acelaşi timp acea cauză trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de lege ca să poată avea ca efect încetarea procesului penal. ” (Curtea de Apel Târgu Mureș, Hotărârea nr. 266 CC/2015, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: contestatie in anulare > impacarea > noul cod de procedura penala