Contestație în anulare. Natura juridică a plângerii împotriva deciziei CNSC

”Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 503 NCPC., obiectul contestaţiei în anulare este reglementat diferit în funcţie de motivele pentru care se poate exercita această cale extraordinară de atac.
Întrucât contestaţia în anulare formulată se încadrează în dispoziţiile art. 503 alin. 2 pct. 2 şi 3 NCPC pentru aplicarea acestor dispoziţii trebuie stabilită natura juridică a plângerii formulată împotriva unei decizii pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Problema de drept care face obiectul analizei este aceea de a stabili care este natura juridică a acestei căi de atac. În concret, trebuie lămurit dacă plângerea poate fi considerată un recurs, sau rămâne o cale de atac distinctă, având o natură sui generis.
Prevederile O.U.G. nr. 34/2006 instituie norme cu caracter special aplicabile în materia achiziţiilor publice. Potrivit dispoziţiilor art. 281 şi 283 din O.U.G. 34/2006, partea nemulţumită de decizia Consiliului poate formula plângere la curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii contractante. Plângerea este asimilată unei căi de atac şi se soluţionează în complet de 3 judecători potrivit art. 283 alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.
Plângerea promovată în temeiul O.U.G. nr. 34/2006 are caracterul unei căi de atac împotriva deciziei pronunţată de C.N.S.C., cale de atac specifică materiei achiziţiilor publice.
Plângerea este o etapă judiciară, neavând un caracter distinct de cel declanşat prin contestaţie, decizia C.N.S.C. constituind numai actul supus controlului judiciar, în limitele pronunţării acesteia. În această situaţie, plângerea poate fi utilizată de cei care au avut calitatea de parte la judecata în primă fază a procesului, indiferent de poziţia procesuală pe care a avut-o partea respectivă.
Dispoziţiile art. 281 din O.U.G. nr. 34/2006 limitează cadrul procesual al plângerii la aspecte de nelegalitate sau netemeinicie a deciziei C.N.S.C.
În lămurirea naturii juridice a plângerii, trebuie analizate asemănările şi deosebirile existente între aceasta şi calea de atac a recursului, reglementată de Codul de procedură civilă.
La data de 15.02.2013 a intrat în vigoare noul Cod de procedură civilă şi, în pregătirea intrării în vigoare a codului, O.U.G. nr. 34/2006 a fost modificată substanţial prin O.U.G. nr. 77/2012, astfel că analiza comparativă trebuie făcută ţinând cont de dispoziţiile din Codul de procedură civilă şi din O.U.G. nr. 34/2006.
Sub aspectul asemănărilor, O.U.G. nr. 34/2006 (art. 283 alin. 2), cât şi Codul de procedură civilă au prevăzut ca plângerea, respectiv, recursul, se soluţionează în complet format din 3 judecători. Art. 283 alin. 3 teza întâi din O.U.G. nr. 34/2006, în versiunea anterioară intrării în vigoare a modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 77/2012, prevedea că „plângerea se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 3041 din Codul de procedură civilă” (vechiul Cod de procedură civilă). Potrivit art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă, „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele”. Acest din urmă text legal nu a mai fost preluat de legiuitor în noul Cod de procedură civilă.
Sub aspectul deosebirilor existente între plângere şi recurs, trebuie precizate următoarele:
Plângerea este formulată împotriva unei decizii a C.N.S.C., în termen de 10 zile de la comunicare. Plângerea va conţine toate elementele prevăzute în cazul contestaţiei de art. 270 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2006 şi se depune/se transmite de către parte direct Curţii de Apel competente să o soluţioneze. Plângerea vizează atât motive de nelegalitate, cât şi motive de netemeinicie.
În condiţiile art. 483 NCPC recursul este formulat împotriva unei sentinţe pronunţată de instanţa de fond. Recursul se depune/transmite instanţei a cărei hotărâre se atacă, termenul de recurs, în materia contenciosului administrativ, fiind de 15 zile de la comunicarea hotărârii potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
NCPC permite doar casarea unei hotărâri, nu şi modificarea acesteia. De asemenea, NCPC vizează doar motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, nefiind preluate dispoziţiile art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă.
Sub imperiul noului Cod de procedură civilă este exclus orice paralelism între plângere şi recurs. În condiţiile în care, chiar şi după apariţia noului Cod de procedură civilă, plângerea vizează, în continuare, atât aspecte de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, în timp ce recursul vizează exclusiv aspecte de nelegalitate, este cert că plângerea este o instituţie juridică distinctă de recurs, cu care nu se poate confunda.
Legiuitorul a stabilit doar faptul că plângerea vizează atât motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, nu şi faptul că aceasta este ea însăşi un recurs. Dacă ar fi intenţionat să o califice ca fiind recurs, legiuitorul ar fi menţionat în mod expres acest lucru.
Ca urmare, în versiunea actuală a O.U.G. nr. 34/2006 şi a Codului de procedură civilă, plângerea este şi rămâne o cale de atac sui generis, reglementată de o lege specială, distinctă de recurs.
Plângerea formulată împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor la instanţa judecătorească este o cale de atac, aspect ce reiese atât din prevederile O.U.G. nr. 34/2006 care constituie reglementarea specială în materia achiziţiilor publice, cât şi din cele statuate prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la calea de atac împotriva deciziei organului de jurisdicţie administrativă (Decizia nr. 296 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 1 august 2014).
(…)
Deşi completele de achiziţii au componenţa completului de recurs, aceasta nu înseamnă că deciziei pronunţată de curtea de apel în procedura achiziţiei îi sunt aplicabile normele prevăzute de art. 503 alin. 2 NCPC.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. 2 şi art. 129 din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
În cazul contestaţiei în anulare speciale, condiţia de admisibilitate are în vedere doar obiectul acesteia şi este prevăzută de art. 503 alin. 2 NCPC. Astfel, potrivit acestui text, contestaţia în anulare specială poate fi formulată împotriva hotărârilor instanţelor de recurs.
Instanţa judecătorească poate să analizeze în calea de atac a contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. 2 NCPC numai deciziile pronunţate de către instanţa de recurs şi nu decizii pronunţate în materia achiziţiilor publice. (Curtea de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1322/2015, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > > >