Group 1

Contestație la executare. Apel. Conflict de competenţă între secţiile tribunalului

”Pricina care a generat conflictul de competenţă a fost soluţionată în primă instanţă de către Judecătoria …, instanţă care, în temeiul obligaţiei legale statuate prin art. 131 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a procedat la verificarea propriei sale competenţe şi a constatat că este competentă general, material şi teritorial să judece contestaţia la executare în temeiul art. 713 alin. 1 C.proc.civ. raportat la art. 650 alin. 1 C.proc.civ.
Soluţia judecătoriei s-a bazat pe împrejurarea inexistenţei unor decizii de impunere, acte administrativ fiscale conform art. 41 din O.G. nr. 92/2003, în care să fie individualizată obligaţia de plată şi care să fie comunicate contestatoarei în condiţiile art. 44 din aceeaşi ordonanţă. Judecătoria a reţinut că titlul executoriu ce nu a avut la bază un asemenea act de creanţă este nul şi nu poate produce niciun efect juridic, aceeaşi sancţiune afectând şi somaţia emisă în baza sa, întrucât creanţa fiscală nu există, constatând că se impune anularea titlului executoriu astfel emis, precum şi a somaţiei întocmite în baza acestuia, în baza art. 719 Cod procedură civilă.
În speţă, cu privire la instanţa de control judiciar competentă să soluţioneze calea de atac în contestaţia la executare nu există divergenţă, divergenţa de opinie apărând în ceea ce priveşte secţia din cadrul instanţei de control judiciar la care trebuie să se înregistreze dosarul şi care trebuie să soluţioneze apelul declarat împotriva sentinţei pronunţată de judecătorie.
Competenţa de soluţionare a căii de atac formulată împotriva contestaţiei la executare se determină după regulile general aplicabile cuprinse în Codul de procedură civilă.
Apelul se soluţionează de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea apelată, astfel cum rezultă din observarea dispoziţiilor generale în materie de competenţă materială, art. 95 pct. 2 NCPC conform cu care: „Tribunalele judecă: (…) 2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă”;
Contestaţia la executare a fost soluţionată de către instanţa de executare potrivit art. 714 alin. 1 NCPC, republicat.
Potrivit art. 718 alin. 1 NCPC, republicat „(1) Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţia hotărârilor pronunţate în temeiul art. 712 alin. 4 şi art. 715 alin. 4 care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun”.
Sentinţa pronunţată în primă instanţă de judecătorie, în aceste condiţii, este supusă numai apelului la tribunal, care va pronunţa o hotărâre definitivă, aşadar, în ultimă instanţă.
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin dispoziţii legale exprese, stabileşte competenţa instanţelor de judecată în soluţionarea litigiilor de contencios administrativ, precum şi procedura de judecată a litigiilor de contencios administrativ.
După adoptarea NCPC, prin Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a acestuia, în materia contenciosului administrativ este menţinut sistemul dublului grad de jurisdicţie, respectiv instanţele de fond care soluţionează litigiile de contencios administrativ care sunt, după caz, secţiile de contencios administrativ şi fiscal al tribunalelor sau ale curţilor de apel, fiind menţinută de asemenea, prin dispoziţiile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 76/2012, după intrarea în vigoare a NCPC calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către instanţele de fond. NCPC, art. 95 pct. 1, face trimitere la lege în privinţa competenţei tribunalului, iar soluţionarea în fond a litigiilor de contencios administrativ de către tribunale derivă din prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ca lege specială în materie, în virtutea principiului specialia generalibus derogant.
Secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului nu are competenţa de a soluţiona apeluri împotriva soluţiilor pronunţate de judecătorie în materia contestaţiei la executare, nu are o competenţă proprie prevăzută în texte de lege care să dea naştere la interpretări diferite.
Curtea menţionează că în cazul contestării executării silite ce se realizează de către organele administrative fiscale în baza unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material şi procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 şi, respectiv, în titlul IX C.proc.fisc., care sunt aplicabile numai la soluţionarea acţiunii în anularea sau modificarea obligaţiei fiscale, ce constituie titlu de creanţă fiscală.
Potrivit dispoziţiilor art. 205-209 din Titlul IX „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale” din O.G. nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, împotriva actelor administrativ fiscale se poate formula contestaţie potrivit procedurii prevăzute de dispoziţiile legii speciale, respectiv Codul de procedură fiscală.
Aceste dispoziţii din legea specială derogă şi exclud de la aplicare dispoziţiile dreptului comun, respectiv normele de competenţă din Codul de procedură civilă.
Potrivit pct. 5.3. din Anexa la Ordinul nr. 2906/25.09.2014 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală „Prin alte acte administrative fiscale, prevăzute la art. 209 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, se înţelege actele administrative fiscale emise de organele fiscale competente, altele decât cele stipulate expres şi limitativ la art. 209 alin. 1 din Codul de procedură fiscală şi pentru care competenţa de soluţionare a contestaţiilor aparţine organelor fiscale emitente”.
Potrivit art. 41 din Codul de procedură fiscală „actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale” şi el nu se confundă cu actele de executare, categorie în care intră titlul executoriu, înştiinţările de plată şi somaţiile de executare, diferenţa rezultând şi din dispoziţiile art. 145 din acelaşi act normativ.
Simpla împrejurare că emitentul titlului este un organ fiscal, nu este de natură a atrage competenta instanţei de contencios administrativ, întrucât, în lipsa unor dispoziţii speciale, derogatorii, competenţa materială şi teritorială în soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor de executare şi a titlurilor executorii, urmează regulile generale, instituite prin art. 714 alin. 1 NCPC, republicat.
În speţă, nu este incidentă procedura contenciosului administrativ, instanţa de contencios administrativ a tribunalului nu are competenţa de a soluţiona apelul declarat împotriva sentinţei pronunţată de judecătorie în materia contestaţiei la executare, ci competenţa de a soluţiona apelul aparţine instanţei superioare în materie civilă.
Ca urmare, Curtea, în conformitate cu art. 135 alin. 1 şi art. 136 NCPC, a stabilit competenţa soluţionării apelului în favoarea Secţiei I Civilă a Tribunalului.” (Curtea de Apel Craiova, Secția contencios-administrativ și fiscal, Hotărârea nr. 220/2015, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > > > > >