În privinţa daunelor morale, reclamanţii înţeleg să se prevaleze de o răspundere civilă delictuală a băncii, invocând reaua–credinţă a acesteia în demararea repetată a unor proceduri de executare silită împotriva acestora, fără respectarea drepturilor lor.
„Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral” (art. 1349 C.civ, ce reprezintă regula generală în materie).
Referitor la solicitarea de acordare a daunelor morale, prejudiciile nepatrimoniale, denumite si daune morale, constituie acele consecinte daunatoare care nu pot fi evaluate în bani , deci cu continut neeconomic si care rezulta din atingerile si încalcarile drepturilor personale nepatrimoniale. Asemenea consecinte pot fi durerile fizice si psihice, atingerile aduse onoarei, cinstei, demnitatii, prestigiului sau reputatiei unei persoane etc. Suferinţa invocată de reclamantă a fost motivată de alterarea încrederii în instituţia poliţiei, abilitată să intervină pentru protecţia tuturor persoanelor, indiferent de orice alte criterii.
Desi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusa unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicarii criteriilor referitoare la consecintele negative suferite de cei în cauza, în plan fizic, psihic si afectiv, importanta valorilor lezate, masura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, etc.
Toate aceste criterii se subordoneaza conotatiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzatoare prejudiciului real si efectiv produs. Repararea integrală a prejudiciului presupune înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale unui fapt ilicit şi culpabil (patrimonial sau nepatrimonial), în scopul repunerii victimei, pe cât posibil, în situaţia anterioară (restitutio in integrum). Instanţa Supremă a decis că „despăgubirile acordate victimei trebuie să constituie o justă şi integrală reparare a pagubei cauzate prin fapta ilicită a autorului”; şi, de asemenea, că „este de principiu că victima unui fapt ilicit are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit” iar întinderea despăgubirilor este determinată de principiile reparaţiei integrale a prejudiciului”.
Sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie sa reprezinte o îmbogatire fara justa cauza, ci ele trebuie sa aiba caracter compensatoriu pentru o suferinta certa, rezultata din producerea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. Un criteriu fundamental consacrat de doctrina si jurisprudenta in cuantificarea despagubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despagubiri implica fara indoiala si o doza de aproximare, insa instanta trebuie sa stabileasca un anumit echilibru intre prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi inlaturat in totalitate, si despagubirile acordate, in masura sa permita celui prejudiciat anumite avantaje care sa atenueze suferintele morale, fara a se ajunge insa in situatia imbogatirii fara just temei. (Decizia 6330/2011 secţia civilă a ICCJ).
Pentru acordarea daunelor morale este de asemenea necesară dovedirea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale: existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate.
Daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii.
Conform definiţiei acordate de DEX, prin onoare se înţelege: „reputație, prestigiu, faimă, vază; Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste; considerație, respect, stimă”. Percepţia individului despre sine constituie un aspect fundamental al personalităţii acestuia şi o componentă indiscutabilă a imaginii persoanei (proiectată în viaţa de familie, în viaţa socială şi profesională a acestuia), proteguite de reglementările interne şi de art. 8 CEDO.
Referitor la constatarea repetată, prin două contestaţii la executare anterioare a aceleiaşi neglijenţe în respectarea unei hotărâri definitive şi irevocabile ce dădea câştig de cauză reclamanţilor, în sensul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale, instanţa reţine că ea constituie o premisă a răsturnării bunei credinţe prezumate în raporturile civile, fiind un indiciu clar al unei atitudini abuzive a băncii. Deşi cunoştea atât hotărârea pronunţată în materia clauzelor abuzive (la care a fost parte), cât şi rezultatul celor două contestaţii la executare (de sancţionare a conduitei sale), instituţia a reluat în anul 2013 procedura execuţională, menţionând chiar expres că „nu a procedat la corectarea nici unei sume anterioare”. Astfel, cu bună ştiinţă instituţia bancară a acţionat în sens contrar unui număr de trei sentinţe judecătoreşti, pe care le-a lipsit practic de orice conţinut juridic.
Apare astfel ca materializat prejudiciul invocat de reclamanţi, a căror viaţă de familie şi socială a fost realmente afectată prin procedura executării silite repetat efectuate. Prejudiciul se traduce în atingerea adusă imaginii persoanelor – prin publicitatea procedurilor de executare silită, prin anunţarea instituţiilor în care fie îşi desfăşoară activitatea profesională, fie cu care colaborează, despre existenţa unor debite mai mari decât cele reale, care au putut da naştere unei suspiciuni reale de neîncredere, precum şi stabilităţii emoţionale a acestora, care au trebuit să obţină alte două rezultate favorabile după ce au beneficiat efectiv de o sentinţă irevocabilă, ce se bucură de putere de lucru judecat.
Legătura de cauzalitate rezultă implicit din modalitatea băncii de a acţiona, neconstituind un element care se impune a fi probat separat.
Instanţa constată îndeplinite cerinţele pentru angajarea răspunderii delictuale a instituţiei bancare şi va admite doar în parte cererea reclamanţilor de acordare a daunelor morale, stabilind un cuantum rezonabil al acestora de 1000 euro. Astfel, instanţa apreciază că această sumă este suficientă pentru a acoperi prejudiciul efectiv suferit, neputându-se transforma într-o modalitate de îmbogăţire fără justă cauză. (Judecătoria Iași, Sentința civilă nr. 1969/2015, portal.just.ro)
UPDATE
20 august 2016: Prin Decizia nr. 643 din 5 mai 2016, Tribunalul Iași a admis apelul contestatorilor și a obligat banca să achite acestora suma de 5000 de euro cu titlu de daune morale.
Cuvinte cheie: clauza abuziva > contestatie la executare > daune morale > raspundere civila delictuala
