”Conform dispoziţiilor art. 141 C. proc. fiscală executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Titlul executoriu este reprezentat de titlul de creanţă ajuns la scadenţă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit art. 44 alin. 2 Cod procedură fiscală actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Conform art. 45 alin. 2 Cod procedură fiscală actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului şi nu produce niciun efect juridic.
Aşadar, tribunalul consideră că pentru ca un titlul de creanţă să devină titlu executoriu este necesar ca respectând ordinea prev. de art. 44 C. proc. fiscală, titlurile de creanţă (reprezentat în cauză de deciziile de impunere) să fie comunicate debitorului.
Raportat la dispoziţiile art. 205-206 C. proc. fiscală, debitorul avea posibilitatea să conteste titlul de creanţă mai întâi la instituţia emitentă, iar mai apoi la instanţa competentă de contencios-administrativ şi fiscal, urmând ca pe această cale să-şi valorifice toate criticile cu privire la cuantumul debitului, calitatea de contribuabil etc.
Din toate înscrisurile depuse de intimată la dosar tribunalul nu a putut identifica nicio dovadă certă a comunicării titlurilor de creanţă către contestator sub dovadă de primire sau confirmare de primire potrivit art. 44 alin. 2 C.pr.fisc..
În dezacord cu instanţa de fond, tribunalul reţine că nu poate fi considerată ca fiind legală procedura de comunicare prin publicitate a titlurilor de creanţă întrucât, potrivit art. 44 alin. 4 C pr. fisc. o asemenea modalitate de comunicare este una excepţională, subsidiară comunicărilor cu confirmare de primire.
Într-adevăr, art. 44 alin. 4 C pr. fisc. prevede în mod clar : „în cazul în care comunicarea potrivit alin. 2 (comunicare pe suport de hârtie cu confirmare de primire s.n.) sau 3 (comunicare în formă electronică s.n.), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.”
***Contestație la executare. Daune morale pentru demararea cu rea-credință a procedurii de executare silită***
La dosar nu există nicio dovadă din care să reiasă că încercarea de comunicare pe suport de hârtie cu confirmare de primire (art.44 alin. 2 C.pr.fisc.) a rămas fără nici un rezultat astfel încât s-a impus comunicarea excepţională prin publicitate.
De asemenea, prin întâmpinare intimata a susţinut că deciziile de impunere au fost comunicate în strictă concordanţă cu prevederile art. 44 alin. 3 din OG 92/2003, această dispoziţie legală referindu-se la comunicarea actelor administrative fiscale prin mijloace electronice.
O asemenea susţinere nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, comunicarea prin mijloace electronice se face numai dacă contribuabilul a optat pentru această modalitate (nu există nicio dovadă în acest sens), iar pe de altă parte, nu există nicio dovadă de că actele administrative fiscale au fost comunicate prin mijloace electronice, înscrisurile de la dosar fiind simple capturi de ecran (printscreen-uri) ale evidenţei computerizate ale intimatei care nu conţin nicio referire la comunicarea electronică sau prin publicitate a vreunei decizii de impunere.
Având în vedere că nu există dovezi din care să reiasă că titlurile de creanţă au fost comunicate debitorului, nu poate fi vorba de un titlu executoriu în cauză, întrucât art. 45 alin. 2 Cod procedură fiscală actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului şi nu produce niciun efect juridic. Neexistând un titlu executoriu, executarea silită nu poate începe sau nu poate continua.
În aceste condiții, tribunalul apreciază că sentința atacată este netemeinică și nelegală, urmând a admite apelul şi schimbând în tot sentinţa instanţei de fond în sensul admiterii contestaţiei la executare şi anulării tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare.” (Tribunalul Teleorman, Decizia civilă nr. 305/2016, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: act administrativ fiscal > contestatie la executare > decizie de impunere > executare silita > titlu executoriu
