În zona în care a fost constatată săvârşirea faptei contravenţionale nu exista un indicator rutier care să interzică oprirea sau staţionarea. Totuşi, potrivit art. 31 din O.U.G. nr. 195/2002, participanţii la trafic trebuie să respecte regulile de circulaţie, semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile poliţistului rutier, precum şi semnificaţia diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră, în următoarea ordine: semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile poliţistului rutier; semnalele speciale de avertizare, luminoase sau sonore ale autovehiculelor, prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b); semnalizarea temporară care modifică regimul normal de desfăşurare a circulaţiei; d) semnalele luminoase sau sonore; e) indicatoarele; f) marcajele; g) regulile de circulaţie. În consecinţă, în lipsa indicatoarelor rutiere, petentul avea obligaţia de respecta marcajul de pe partea carosabilă.
”În fapt, prin Procesul-verbal seria PLSC, nr. X încheiat la data de 04.06.2014 de către intimata Pol. Loc. a Mun. B., petentul V.N. a fost sancţionat cu 4 puncte amendă în cuantum de 340 lei şi 3 puncte de penalizare pentru săvârşirea faptei prevăzute de 108 alin. (1), lit. b, pct. 7 din O.U.G. nr. 195/2002 (f. 3).
În sarcina petentului s-a reţinut că la data de 04.06.2014 a staţionat neregulamentar cu autoturismul marca Ford Focus, cu număr de înmatriculare Y în sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Ştefan cel Mare şi General Grigore Bălan (f. 3).
Coroborând menţiunile din cuprinsul procesului-verbal cu fotografiile depuse la filele 8-17, rezultă că la data de 04.06.2014 petentul V.N. a staţionat cu autoturismul pe o porţiune de carosabil pe care exista un marcaj în zigzag.
În drept, conform art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 7 din O.U.G. nr. 195/2002, săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui număr de 2 puncte de pentru staţionarea neregulamentară.
Potrivit art. 143 lit. b) din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002, se interzice staţionarea voluntara a vehiculelor în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia „Staţionarea interzisă” şi a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării. Iar în conformitate cu art. 80 alin. (3) din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002, marcajele pentru interzicerea staţionării se pot realiza printr-o linie in zig-zag la marginea parţii carosabile.
În speţă, verificând, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Pe cale de consecinţă, procesul-verbal de constatare a contravenţiei se bucură, în continuare de prezumţia de legalitate instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.
Cu toate că, datorită scopului pur punitiv al amenzii aplicabile, precum şi a caracterului general al normei de incriminare faptele contravenţionale intră în sfera „acuzaţiei în materie penală” astfel cum este definită în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, totuşi, prezumţia de temeinicie a procesului-verbal reglementată de art. 34 din O.G. nr. 2/2001 nu încalcă de plano art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Escoubet împotriva Belgiei [GC], nr. 26780/95, pct. 32, CEDO 1999-VII). Astfel, în Cauza Salabiaku v. Franţa, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, Curtea a stabilit că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut. În acest sens, articolul 6 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu interzice statelor ca sistemele lor naţionale să conţină prezumţii de fapt sau de drept în măsura în care acestea sunt reglementate în limite rezonabile prin luarea în considerare a gravităţii situaţiilor în care operează şi protejând dreptul la apărare.
Aşadar, Curtea Europeană lasă la latitudinea fiecărui sistem de drept forţa probantă a rapoartelor şi a proceselor-verbale, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, cu obligaţia de a respecta însă caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (Cauza Bosoni v. Franţa, hotărârea din 7 septembrie 1999). Altfel spus, atâta timp cât prezumţia de responsabilitate care operează în sarcina contravenientului nu se transformă într-o prezumţie irefragabilă, în sensul că persoana sancţionată are posibilitatea de a utiliza în cadrul procesului de orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare a evenimentelor, prezumţia de legalitate şi de temeinicie a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu încalcă prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Având în vedere faptul că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei a fost încheiat pe baza constatărilor personale ale agentului constatator, instanţa reţine că acesta beneficiază de prezumţia de temeinicie instituită de lege în favoarea sa. Mai mult decât atât, starea de fapt reţinută de către agentul constatator este confirmată şi de fotografiile depuse la filele 8-17. În consecinţă, revenea petentului sarcina de a efectua proba contrară a celor reţinute de către agentul constatator, ceea ce nu a înţeles să facă.
Într-adevăr, în zona în care a fost constatată săvârşirea faptei contravenţionale nu exista un indicator rutier care să interzică oprirea sau staţionarea. Totuşi, potrivit art. 31 din O.U.G. nr. 195/2002, participanţii la trafic trebuie să respecte regulile de circulaţie, semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile poliţistului rutier, precum şi semnificaţia diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră, în următoarea ordine: semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile poliţistului rutier; semnalele speciale de avertizare, luminoase sau sonore ale autovehiculelor, prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b); semnalizarea temporară care modifică regimul normal de desfăşurare a circulaţiei; d) semnalele luminoase sau sonore; e) indicatoarele; f) marcajele; g) regulile de circulaţie. În consecinţă, în lipsa indicatoarelor rutiere, petentul avea obligaţia de respecta marcajul de pe partea carosabilă.
Or, astfel cum rezultă din fotografiile depuse la filele 8-17, în locul în care era parcat autoturismul condus de petent, exista un marcaj în zig-zag care interzicea staţionarea. Instanţa nu poate primi susţinerea petentului potrivit căreia marcajul rutier nu era vizibil, câtă vreme acesta poate fi observat cu uşurinţă din fotografiile efectuate la faţa locului. Mai mult decât atât, autoturismul petentului era parcat în apropierea sensului giratoriu şi a trecerii pentru pietoni, astfel încât chiar şi în ipoteza în care marcajul nu a fost observat de către petent, staţionarea era interzisă de art. 143 lit. a) rap. la art. 142 lit. e) şi f) din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002 potrivit căruia se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor: pe trecerile pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi înainte de acestea; în intersecţii, inclusiv cele cu circulaţie în sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanţă mai mică de 25 m de colţul intersecţiei;
Cât priveşte individualizarea sancţiunii, potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.
Sub aspectul cuantumului amenzii, respectiv 340 lei aferentă unui număr de 4 puncte amendă, instanţa apreciază că aceasta a fost aplicată în cuantumul stabilit de către legiuitor, cu respectarea dispoziţiilor art. 100 alin.(2) rap. la art. 98 alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002. Mai mult, sancţiunea este proporţională cu fapta săvârşită şi cu gradul de pericol social, ţinând seama de cuantumul minim prevăzut de lege al amenzii aplicate, cât şi de starea de pericol creată pentru ceilalţi participanţi la trafic prin săvârşirea faptei contravenţionale. În acest sens, instanţa reţine că prin staţionarea în apropierea trecerii pentru pietoni petentul a obturat vizibilitatea celorlalţi conducători auto, punând astfel în pericol pietonii care s-ar fi angajat în traversarea străzii.
În consecinţă, instanţa apreciază că, în speţă, nu se impune înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertismentului.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 34 şi următoarele din O.G. nr. 2/2001, va respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul V.N. împotriva Procesului-verbal seria PLSC, nr. X.” (Judecătoria Bistriţa, Sentinţa civilă nr. 3501/2015, definitivă prin Decizia nr. 825/19.11.2015 a Tribunalului Bistrița Năsăud, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: proces verbal de contraventie > stationare neregulamentara
