Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu protejează spectacolele antisemite

12 noiembrie 2015 CEDO

În decizia finală din 10 noiembrie 2015, pronunțată în cauza M’Bala M’Bala împotriva Franței (cererea nr. 25239/13), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu majoritate, a declarat plângerea reclamantului inadmisibilă.

Cazul se referă la condamnarea lui Dieudonné M’Bala M’Bala, un actor de comedie cu activități politice, pentru insulte publice îndreptate împotriva persoanelor de origine sau credință evreiască.

La sfârșitul unui spectacol din 26 decembrie 2008 în cadrul „Zenith”, în Paris, Dieudonné M’Bala M’Bala l-a invitat pe Robert Faurisson (un profesor condamnat de mai multe ori în Franța pentru opiniile sale negaționiste și revizioniste, mai ales pentru negarea existenței camerelor de gazare în lagărele de concentrare), să i se alăture pe scenă pentru a primi premiul pentru insolență «prix de l’infréquentabilité et de l’insolence». Premiul, care a luat forma unui sfeșnic cu trei brațe (sfeșnicul cu șapte brate fiind specific Iudaismului), cu un măr pe fiecare braț, i-a fost oferit acestuia de către un actor ce purta o așa descrisă „haină de lumină” – de fapt, o pereche de pijamale cu dungi care amintește de îmbrăcămintea purtată de evreii deportați – jucând astfel rolul unui evreu deportat într-un un lagăr de concentrare.

Citeste mai mult  CEDO condamna Romania - 13 ianuarie 2015

Curtea a constatat că, în timpul scenei ofensatoare, spectacolul nu mai putea fi văzut ca divertisment, ci mai degrabă semăna cu o întâlnire politică, care, sub pretextul comediei, promova negaționismul prin poziția-cheie dată de apariția lui Robert Faurisson și reprezentarea degradantă a deportării evreilor ce se confruntau cu un om care nega exterminarea lor.

În opinia Curții, acest lucru nu a fost un spectacol care, chiar dacă satiric sau provocator, să intre sub protecția articolului 10 (libertatea de exprimare) din Convenția europeană a drepturilor omului, fiind în realitate, în circumstanțele cauzei, o demonstrație de ură și antisemitism și de sprijin pentru negarea Holocaustului. Deghizat ca o producție artistică,  spectacolul a fost, de fapt, la fel de periculos precum un atac brusc și direct, oferind o platformă pentru o ideologie în contradicție cu valorile Convenției Europene.

Curtea a concluzionat, așadar, că Dieudonné M’Bala M’Bala a încercat să devieze articolul 10 de la finalitatea sa reală, utilizând dreptul său la libertatea de exprimare în scopuri  incompatibile cu litera și spiritul Convenției și care, dacă ar fi admise, ar contribui la distrugerea drepturilor și libertăților Convenției.

Cuvinte cheie: > > >