Daune morale. Fapta ilicită constând în atingerea adusă imaginii unei persoane

5 decembrie 2016 Drept Civil Jurisprudenta

Instanta este constienta de importanta libertatii de exprimare intr-o societate democratica, de faptul ca subiectele de interes public este imperios necesar a fi dezbatute in spatiu public, iar persoanele care detin anumite functii publice, in speta cadrele didactice la nivelul comunei, pot constitui un asemenea subiect, insa apreciaza, ca prin afisarea unui inscris privind solutia intr-o cauza penala si demersurile procurorului de caz, pentru a se verifica eventualele abateri disciplinare, fara sa existe o solutie finala in acest sens, a fost afectata in mod negativ imaginea reclamantei care avea si calitatea de directoare in cadrul scolii. 

In consecinta, instanta constata caracterul ilicit al faptei imputate paratei, care a afisat un extras din solutia de clasare pronuntata de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Olt.

”Reclamanta I.S, a chemat in judecata pe parata C.A, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa constate caracterul ilicit al faptei savarsite, sa fie obligata parata, pe cheltuiala sa, la publicarea hotararii de condamnare, sa fie obligata parata la plata sumei de 5000 lei, pentru repararea prejudiciului nepatrimonial, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca la data de 10.04.2013, parata a formulat plangere la Postul de Politie(…), prin care sesiza faptul ca, reclamanta in calitate de profesor de limba si literatura romana ar fi savarsit infractiunile de fals material inscrisuri oficiale, prev. de art.320 alin.1 si 2 C.pen., intrucat in cursul anului scolar 2011-2012 ar fi modificat in catalogul clasei in favoarea elevei PC , doua note de 4 in doua note de 8.

In urma cercetarilor efectuate, Parchetul de pe langa Judecatoria Corabia, a dispus clasarea prin ordonanta nr.(…), intrucat fapta nu exista.

Ulterior, parata a adresat Ministerului Educatiei Nationale, un memoriu, privind aceeasi fapta relatata mai sus, ce a fost inaintat spre verificare si solutionare Inspectoratului Scolar Judetean Olt, iar acesta din urma prin adresa (…)a adus la cunostinta paratei ca afirmatiile din memoriu sunt nefondate.

La data de(…), reclamanta sustine ca a fost anuntata telefonic de catre cadrele didactice din cadrul Scolii, ca numita CA a afisat pe geamurile unitatii de invatamant o hartie A4, ce continea un text unde aparea numele sau.

Nefiind in localitate, reclamanta a sesizat organele de politie, care s-au deplasat la scoala si au ridicat cele trei afise postate de catre parata.

Reclamanta sustine ca afisul postat de parata, era o copie partiala a ordonantei nr(…)emisa de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Corabia.

Reclamanta a mai aratat ca a formulat plangere la Postul de Politie ce a fost inregistrata sub nr.(…), solicitand luarea de masuri.

Prin urmare, fata de faptele repetate savarsite de catre parata, fapte prin care reclamanta sustine ca i-a fost lezata demnitatea, aceasta solicita admiterea actiunii, asa cum a fost formulata.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 252 si art.253 C.civ. (…)

Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma materialului probator administrat in cauza, instanta a constatat ca prin cererea de chemare in judecata reclamanta IS solicita sa se constate caracterul ilicit al faptei din data de 19.02.2015, obligarea paratei, pe cheltuiala sa, la publicarea hotararii de condamnare, precum si obligarea paratei la plata sumei de 5000 lei, pentru repararea prejudiciului nepatrimonial.

Citeste mai mult  Scutirea de la plata taxei de timbru a acţiunilor referitoare la despăgubirile civile pentru prejudiciile ce decurg dintr-o cauză penală

Conform, art. 1349 alin.1 C.civ., „Orice persoana are indatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin actiunile ori inactiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar alin. 2 al aceluiasi articol prevede ca “Cel care, avand discernamant, incalca aceasta indatorire raspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sa le repare integral”

Demnitatea persoanei este aparata prin Constitutie, potrivit art.1 alin.3 si prin art. 72 alin.1 din C. civ., care arata ca “orice persoana are dreptul la respectarea demnitatii sale, iar alin.2 “Este interzisa orice atingere adusa onoarei si reputatiei unei persoane, fara consimtamantul acesteia ori fara respectarea limitelor prevazute la art. 75”.
In art.252 C.civ. se stipuleaza ca „orice persoana fizica are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiintei umane, cum sunt viata, sanatatea, integritatea fizica si psihica, demnitatea […]”.

Astfel, sub aspectul taramului pe care se poarta aplicarea si interpretarea principiilor in litigiul dedus judecatii acesta este cel al impactului intre dreptul la libera exprimare si dreptul la viata privata, in care onoarea, demnitatea si reputatia primesc accente specifice. (…)

In prezenta cauza, instanta retine din declaratia martorului MA , ca a vazut-o pe parata afisand un inscris pe usa cladirii secundare, unde sunt amenajate clasele elevilor, prezenti in acel moment fiind parintii si alti elevi. Martorul a declarat ca nu a vazut continutul inscrisului, dar acesta a disparut dupa cateva momente. In continuare, martorul, a relatat ca stie ca parata a formulat plangeri penale impotriva reclamantei, precum si faptul ca reclamantei i s-ar fi deteriorat imaginea ca urmare a reclamatiei si a afisului postat, ambele facute de catre parata.

De asemenea, martora CFS , a relatat ca a vazut-o pe parata afisand un inscris pe usa de acces a Scolii, care este un loc vizibil pentru elevi, parinti si profesori, dar nici ea si nici celelalte persoane nu s-au apropriat sa citeasca acel afis, insa cand a plecat spre casa, afisul mai era pe usa.

Aspectele de mai sus sunt confirmate si de catre parata CA, prin raspunsurile nr.1 si 2 la interogatoriu care a recunoscut ca la data de 19.02.2015, a lipit pe geamurile unitatii de invatamant un afis ce facea parte din ordonanta (…) emisa de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Olt, insa fara sa urmareasca lezarea demnitatii reclamantei, aceasta ultima imprejurare rezultand din raspunsul nr.3 la interogatoriu luat paratei.

Din inscrisurile comunicate de catre Postul de Politie instanta retine, de asemenea, ca reclamanta a sesizat organele de cercetare penala, privind afisarea unor inscrisuri pe usa Scolii, iar deplasandu-se la fata locului organele de politie au ridicat afisul, ce continea un text, respectiv raspunsul dat de catre organele judiciare cu privire la unele cercetari efectuate in urma sesizarii efectuate de catre CA prin care o reclama pe numita IS de comiterea unor fapte penale.

Citeste mai mult  Acţiune în stabilirea paternităţii. Administrarea dovezilor

Totodata, din declaratia data de catre parata in fata organelor de politie, reiese ca aceasta fiind „nemultumita de rezultatul verificarilor, in cauza respectiva, in luna ianuarie a anului 2015, a afisat pe usa principala a Scolii partea finala a ordonantei unde este precizat ca, conduita doamnei IS , respectiv cea de a primi cadouri din partea elevilor este una deficitara si nu se incadreaza din punct de vedere etic si deontologic unui statut moral, social si profesional ireprosabil atat de necesar unei persoane ce este responsabila cu instruirea si educarea copiilor”. La finalul declaratiei, parata a declarat ca a facut acest lucru „pentru a vedea cadrele didactice si elevii scolii ce a castigat doamna directoare, considerand ca in acest mod isi cere scuze public”.

In acest sens instanta retine ca, la data de 19.02.2015, parata a afisat partea finala din ordonanta (…) emisa de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Olt.

In primul rand, instanta apreciaza ca afisarea inscrisului cu continutul mentionat mai sus, pe usa de acces a Scolii intr-un loc usor vizibil pentru elevi, parinti si de celelalte cadre didactice, a fost de natura sa contureze, in opinia publicului cititor, o perceptie negativa asupra reputatiei reclamantei.

Mai mult, instanta observa, din inscrisul afisat, ca acesta cuprinde aspecte referitoare la o cauza penala, care la acel moment putea fi in derulare (nu s-a facut dovada existentei unei plangerii penale in fata instantei) cat si faptul ca procurorul de caz, a considerat util, sesizarea Inspectoratului Judetean Scolar, pentru a se pronunta cu privire la eventuale abateri ori incalcari ale deontologiei profesionale, deci si in ceea ce priveste aceasta procedura, nu erau finalizate cercetarile disciplinare.

Un alt aspect, procedura urmaririi penale ca si cea disciplinara au un caracter confidential, iar actele dispuse pe parcursul acestor proceduri (inceperea urmaririi penale, probele administrate, solutiile dispuse de organele judiciare etc.) pot fi aduse la cunostinta publicului cu anumite limitari, tocmai pentru a nu prejudicia viata privata a persoanelor fata de care se deruleaza aceste proceduri.

Astfel, instanta este constienta de importanta libertatii de exprimare intr-o societate democratica, de faptul ca subiectele de interes public este imperios necesar a fi dezbatute in spatiu public, iar persoanele care detin anumite functii publice, in speta cadrele didactice la nivelul comunei, pot constitui un asemenea subiect, insa apreciaza, ca prin afisarea unui inscris privind solutia intr-o cauza penala si demersurile procurorului de caz, pentru a se verifica eventualele abateri disciplinare, fara sa existe o solutie finala in acest sens, a fost afectata in mod negativ imaginea reclamantei care avea si calitatea de directoare in cadrul scolii.

In consecinta, instanta constata caracterul ilicit al faptei imputate paratei, care a afisat pe data de 19.02.2015 un extras din solutia de clasare din data de (…) pronuntata de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Olt.

Citeste mai mult  Termenul de aplicare a sancțiunii disciplinare

In ceea ce priveste existenta prejudiciului, ca element esential al raspunderii civile delictuale, instanta retine ca reclamanta la data faptei, era in acelasi timp atat profesor de limba romana, cat si directoarea Scolii iar aceste imprejurari pot constitui, dimpotriva, elemente relevante pentru determinarea existentei unui prejudiciu de imagine, intrucat orice persoana are dreptul la viata privata, beneficiind de protectia legala impotriva depasirii limitelor legale in exercitarea libertatii de exprimare.

In acelasi sens, martorul MA a declarat ca prin plangerile si afisarea anuntului de catre parata, imaginea si demnitatea reclamantei, in calitate de directoare sunt afectate.

Insa sub aspectul personalitatii, este important nu doar ceea ce cred ceilalti despre tine, reflectarea imaginii tale, alteritatea, ci si propria ta subiectivitate, care poate fi atinsa prin afisarea unor inscrisuri in care sunt consemnate aspecte privind o cauza penala, si eventuale cercetari disciplinare, expuse in spatiu public.

In acest sens, instanta retine ca reclamanta a precizat prin raspunsurile la interogatoriu ca prin afisarea inscrisului din data de 19.02.2015, i-a fost lezata imaginea si demnitatea in randul celorlalte cadre didactice si in randul parintilor, avand o functie si o anumita pozitie in randul comunei precum si faptul ca modul cum era perceputa in societate, s-a deteriorat foarte mult dupa data de 19.02.2015 .

Consecvent rationamentului judiciar expus mai sus si in acord cu prevederile legale evocate, instanta retine ca sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale. (…)

In ce priveste intinderea reparatiei de ordin patrimonial solicitata de catre reclamanta, (…) instanta retine pe de o parte, ca ecoul pe care l-a produs afisarea inscrisului a fost restrans, ca reclamanta in cadrul comunei este in continuare perceputa ca o femeie cumsecade, ca o directoare respectabila, iar pe de alta parte, instanta are in vedere si criteriu general retinut de catre CEDO, respectiv cel al gradului de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii adusa acestora, despagubirile trebuind sa prezinte un raport rezonabil de proportionalitate cu atingerea adusa (cauza Tolstoy Miloslavsky).

In aceste conditii, instanta, va aprecia in echitate, ca stabilirea unui nivel al daunelor morale de 1500 lei, asigura o reparatie juridica intr-o masura suficienta.

Avand in vedere argumentele de fapt si de drept expuse mai sus, instanta va admite in parte cererea formulata de reclamanta, va constata caracterul ilicit al faptei imputate paratei, care a afisat pe data de 19.02.2015 un extras din solutia de clasare pronuntata de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Olt, va obliga pe parata la plata catre reclamanta a sumei de 1500 de lei, pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat.” (Judecătoria Corabia, Sentința civilă nr. 58 din 22 ianuarie 2016, definitivă prin decizia nr. 826/21 septembrie 2016 a Tribunalului Olt, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > > >