Daune morale pentru afirmațiile făcute într-o cerere de chemare în judecată

9 noiembrie 2015 Drept Civil Jurisprudenta

Nu pot fi acordate daune morale pentru afirmațiile făcute într-o cerere de chemare în judecată în condițiile în care reclamantul nu a dovedit dacă afirmaţiile pârâtei în cadrul procesului au ajuns la cunoştinţa mai multor persoane, dacă acestea îl cunoşteau anterior, dacă erau sau nu prezente în sala de judecată ori în ce fel i-a fost afectată viaţa sau relaţiile sociale de aceste afirmaţii.

”La data de… a fost înregistrat de către Judecătoria Huşi dosarul prin care fosta soţie a reclamantului, solicita instanţei exercitare autoritate părinteasca exclusivă, motivat de faptul ca aceasta are un loc de munca in Italia si doreşte să ia minorul cu ea in străinătate definitiv. Arată reclamantul că în această cerere de chemare în judecată, fosta soţie, i-a adus o serie de acuzaţii defăimătoare şi că a afirmat despre el fapte neadevărate care îi prejudiciază profund onoarea, reputaţia si demnitatea, personalitatea umana fiind călcata in picioare de către reclamanta. Mai mult afirmaţia acesteia că el ar consuma droguri poate conduce la o eventuala sesizare a organelor de cercetare penala si respectiv supunerea lui la o ancheta gratuita.

Potrivit art. 252 şi art. 253 Cod civil, orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică.
Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei: interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă, încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă, constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă. De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

Citeste mai mult  Comisionul de acordare a creditului - abuziv. Imposibilitatea instanței de a înlocui clauza contractuală

Potrivit art. 1349 al. 1 şi 2 Cod civil:
,,(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Daunele morale sunt consecinţe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalităţii sale fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale dacă fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru contractual.

Prejudiciile care aduc atingere onoarei, demnităţii, prestigiului sau cinstei unei persoane constă în proferarea de expresii insultătoare, calomnii, defăimări ori denigrări la adresa unei persoane şi se pot înfăptui prin viu grai, prin adresarea directă în public, în scris, prin publicitate în presă ori prin mass-media în general.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 2356 din 20 aprilie 2011 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect obligarea unei autorităţi publice la plata de daune morale) că, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii.

Citeste mai mult  RIL admis. Termenul pentru intrarea în legalitate a construcției edificate fără autorizație

Normele eticii şi echităţii interzic în principiu acordarea de despăgubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea sufletească este incompatibilă cu un echivalent bănesc. Este însă justificată acordarea unor compensaţii materiale acelor persoane ale căror posibilităţi de viaţă familială şi socială au fost alterate ca urmare a faptelor ilicite săvârşite de alte persoane. Aceste compensaţii sunt destinate să creeze condiţii de viaţă care să aline într-o oarecare măsură suferinţele psihice ale victimei. În ceea ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret care să repare pe deplin daunele morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui eventual prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc.

În schimb, se poate acorda victimei o indemnizaţie cu caracter compensatoriu, ce ar tinde la oferirea unui echivalent care, prin excelenţă, poate fi chiar şi o sumă de bani, de natură a permite acesteia să-şi aline, prin anumite avantaje, rezultatul faptei ilicite exercitate împotriva sa. De aceea, ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu, drept pentru care instanţa sesizată cu o astfel de cerere, de reparare a unui prejudiciu nepatrimonial, trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară, nu pentru a pune victima într-o situaţie similară cu acea avută anterior, ci de a-i procura acele satisfacţii de ordin moral, susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată. La cuantificarea sumei, instanţa ia în considerare importanţa prejudiciului din punctul de vedere al victimei. În mod repetat, jurisprudenţa Înaltei Curţi statuând că cea mai în măsură a cuantifica un astfel de prejudiciu este chiar persoana în cauză, victima unui asemenea prejudiciu. (…)

Citeste mai mult  Evaluarea bunului prin expertiză. Condiţii

În speţă, pârâta a emis o serie de afirmaţii la adresa reclamantului într-o cerere de chemare în judecată. Judecarea cererii nu era în mod obligatoriu accesibilă publicului, reclamantul având, prin lege, posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în şedinţă nepublică. Reclamantul nu a dovedit dacă afirmaţiile pârâtei făcute în cadrul acestui proces au ajuns la cunoştinţa mai multor persoane, dacă acestea îl cunoşteau anterior sau erau sau nu prezente în sala de judecată, în ce fel i-a fost afectată viaţa sau relaţiile sociale de aceste afirmaţii făcute în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Reclamantul nu arată în mod concret ce probe au fost administrate în cadrul procesului respectiv, dacă au fost audiaţi martori şi ce aspecte au ajuns la cunoştinţa publicului. În condiţiile în care şi el acuză pârâta de o serie de fapte referitoare la aptitudinile ei de mamă, acuzaţii de natură să provoace şi acesteia anumite suferinţe psihice, el nu poate pretinde că afirmaţiile fostei soţii l-au afectat în asemenea măsură încât să poată fi evaluate material.
Nefiind dovedit nici un fel de prejudiciu, nu se justifică acordarea de despăgubiri.” (Judecătoria Huși, Sentința civilă nr. 740/2014, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > >