Group 1

Daune morale pentru atingerea adusă reputației profesionale. Analiza caracterului ilicit a faptei de a sesiza Inspecția Judiciară

12 iulie 2016 Drept Civil Jurisprudenta

”Prin cererea de chemare in judecata (…) reclamantul R.V.A. a solicitat in contradictoriu cu parata B.H.M. pronuntarea unei hotarari prin care sa fie obligata aceasta la plata sumei de 60.000 EUR cu titlu de despagubiri morale pentru daunele aduse demnitatii, onoarei si reputatiei profesionale (…)

Deliberand asupra cererii de chemare in judecata formulate, prin prisma materialului probator administrat si prin raportare la dispozitiile legale aplicabile, tribunalul retine urmatoarele:

Potrivit dispozitiilor art. 1349 C.civ : Orice persoană are indatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor personae”, iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că “Cel care, avand discernămant, incalcă această indatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”

Totodată, din economia dispoziţiilor art. 1357 Cod civil reiese că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului urmând a răspunde chiar şi pentru cea mai uşoară culpă.

In consecinta, pentru angajarea raspunderii civile delictuale, asa cum este ea reglementata de dispozitiile legale sus-citate, se cer intrunite cateva conditii, si anume:
a) existenţa unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu;
b) existenţa unei fapte ilicite, avandu-se in vedere că numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală;
c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nefiind suficient să existe, pur şi simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită şi un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu;
d) existenţa vinovăţiei, in sensul ca nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.

În ceea ce priveşte proba elementelor răspunderii civile delictuale, potrivit principiului general, sarcina probei referitoare la existenţa elementelor răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului (deoarece ea este cea care reclamă ceva în faţa justiţiei), fiind admisibil orice mijloc de probă, inclusiv proba cu martori, întrucât este vorba de dovedirea unor fapte juridice – stricto sensu.

Citeste mai mult  CCR. Prevederile art. 27 CPC, în interpretarea dată de ÎCCJ, neconstituționale

Analizand indeplinirea conditiilor mai sus enuntate in cauza, tribunalul retine ca, in ce priveste fapta ilicita, reclamantul sustine ca aceasta consta in cererile denigratoare la adresa sa formulate de catre parata si inaintate Inspectiei Judiciare din Cadrul Consiliului Superior al Magistraturii cat si Parchetului de pe langa Inalta Curtea de Apel Bucuresti.

Din analiza inscrisurilor aflate la dispozitia sa tribunalul retine ca, intr-adevar, parata s-a adresat atat Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti cat si Inspectiei Judiciare, sesizand nereguli legate de pronuntarea unor solutii ce au fost ulterior modificate in caile de atac, in legatura cu custodia, programul de vizita si pensia de intretinere cuvenita fiicei sale minore, cat si tergiversarea solutionarii altor cauze de aceeasi natura.

Prin Rezolutia Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti din 4.12.2013 s-a dispus neinceperea urmaririi penale impotriva reclamantului iar prin Rezolutia din 11.12.2013 a Inspectiei Judiciare s-a dispus clasarea sesizarii reclamantei.

In ambele situatii s-a retinut ca solutiile pronuntate de catre magistrati in cauzele aflate pe rolul acestora nu pot face obiectul controlului exercitat de organele de urmarire penala sau de inspectia judiciara si ca nu au rezultat alte elemente care sa conduca la concluzia savarsirii vreunei abateri disciplinare sau vreunei infractiuni.

Acestea fiind faptele, tribunalul urmeaza sa analizeze daca fapta de a sesiza inspectia judiciara constituie „fapta ilicita” in sensul dispozitiilor art. 1349-1357 C.civ, cu alte cuvinte daca ea este contrara legii sau regulilor de convieţuire socială, având ca efect încălcarea drepturilor subiective sau cel puţin a intereselor altuia, interese care nu sunt potrivnice normelor juridice sau moralei.

Sub acest aspect tribunalul retine dispozitiile art.. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 conform cărora orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

De asemenea, asa cum s-a retinut si in cuprinsul rezolutiei parchetului din 4.12.2013, posibilitatea formularii unor plangeri impotriva magistratilor este un drept constitutional al petitionarului.

Asa stand lucrurile tribunalul retine ca parata a sesizat Inspectia Judiciara si Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti in exercitarea unui drept recunoscut de lege.

Asa fiind, tribunalul urmeaza a verifica daca nu cumva reclamanta si-a exercitat acest drept in mod abuziv sau cu rea credinta.

Citeste mai mult  Constatarea nulității unui act juridic. Refuzul reclamantului de a solicita introducerea în cauză a altei persoane

Din analiza sesizarii formulate la 15.10.2013 de catre parata si adresata Inspectiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii reiese ca este nemultumita de faptul ca dosarul …/94/2013, inregistrat pe rolul Judecatoriei Buftea in luna iunie 2013 si avand ca obiect ordonanta presedentiala nu a fost solutionat pana la data formularii sesizarii ceea ce a creat paratei dubii privind independenta si impartialitatea magistratilor implicati in solutionarea acestei cauze.

Fara a intra in analiza plangerii adresate de petenta Inspectiei Judiciare, aceasta nefacand de altfel obiectul prezentei cauze, tribunalul retine totusi ca art. 6.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale consacră dreptul la un proces echitabil, drept garantat de altfel si de art. 21 alin. 3 al Constituţiei României.

Aceasta înseamnă că organele judiciare trebuie astfel organizate şi astfel să funcţioneze încât justiţiabilul să fie supus unor proceduri legale şi să obţină o judecată dreaptă.

Conform art. 124 alin. 3 din Constituţie justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. O justiţie imparţială presupune două cerinţe.

Pe de o parte, activitatea de judecată trebuie să se înfăptuiască în mod obiectiv, „în numele legii”, după cum prevede art. 125 alin. 1. Totodată, trebuie să se ţină seama de dispoziţiile art. 16 alin. 2 din legea supremă, potrivit cărora „Nimeni nu este mai presus de lege”.

Pe de altă parte, principiul imparţialităţii presupune ca autorităţile cărora le revine sarcina de a înfăptui justiţia să fie neutre. Aceste autorităţi sunt reprezentate de judecători, care sunt obligaţi să soluţioneze cauzele fără părtinire, asigurând astfel egalitatea cetăţenilor în faţa legii, principiu recunoscut de art. 16 alin. 1 din Constituţie

De aceea, deontologia profesională îi obligă pe judecatori să-şi exercite funcţia cu obiectivitate şi imparţialitate, având ca unic temei legea şi principiile generale ale dreptului, fără a da curs presiunilor şi influenţelor exterioare.

Mai mult, ei sunt ţinuţi să adopte un comportament din care să rezulte chiar şi aparenţa imparţialităţii (în sensul ca aceasta să fie vizibilă pentru justiţiabili), tocmai pentru a înlătura orice îndoială cu privire la îndeplinirea corectă a îndatoririlor profesionale. La fel ca şi independenţa, imparţialitatea nu este doar o chestiune de substanţă, ci şi de aparenţă: nu este suficient să fii independent şi imparţial, ci trebuie ca acest lucru să se şi vadă.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului ridică la rang de principiu necesitatea existenţei până şi a aparenţei de imparţialitate, necesară pentru a nu afecta încrederea publică (iar în procesele penale, mai mult ca orice, încrederea acuzatului) pe care într-o societate democratică trebuie să o inspire instanţele judecătoreşti (Thorgeirson vs. Islanda, case nr. 13778/88, Hauschildt vs. Danemarca, case 10486/83, Kyprianou vs. Cipru, case 73797/01, Grieves v. Regatul Unit, case 57067/00)

Citeste mai mult  Modificarea măsurilor luate cu privire la copil. Conţinutul sintagmei „schimbare a împrejurărilor”

In jurisprudenta sa constanta, Curtea EDO a decis ca, atunci cand se pune problema de a determina daca intr-o cauza particulara exista motive legitime de teama legate de lipsa de impartialitate, ceea ce este decisiv este daca aceasta teama poate fi apreciata ca fiind in mod obiectiv justificata (Ferrantelli and Santangelo v. Italy, hot. din 7 August 1996, Reports 1996-III, pp. 951-52, § 58, Wettstein v. Switzerland, no. 33958/96, § 44, ECHR 2000-XII)

Aplicand principiile degajate din jusprudenta in materie a Curtii Europene a Drepturilor Omului la situatia particulara a paratei tribunalul retine ca, astfel dupa cum rezulta din chiar Rezolutia Inspectiei Judiciare din 11.12.2013, toate cauzele opunand pe parata si pe fostul sau sot au fost solutionate de dl judecator C. sau de reclamant, iar in unele dintre acestea solutiile pronuntate au fost modificate in calea de atac.

In ce priveste dosarul …/93/2013 avand ca obiect ordonanta presedentiala, din actele aflate la dispozitia sa tribunalul retine ca acesta a fost declinat prin sentinta civila …./15.10.2013 in favoarea Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, aceasta s-a declarat la randul sau necompetrenta, iar Curtea de Apel Bucuresti, investita cu solutionarea regulatorului de competenta, a stabilit prin sentinta civila …/2014 la 20.01.2014 competenta in favoarea Judecatoriei Buftea.

In aceste conditii, tribunalul apreciaza ca nu se poate retine reaua credinta a reclamantei in exercitarea dreptului sau legal de petitionare, aceasta neavand un scop sicanator si neurmarind sa aduca atingere imaginii reclamantului, ci doar sa supuna controlului institutiilor abilitate situatii de fapt ce i s-au parut a crea o aparenta de lipsa de impartialitate.

Asa stand lucrurile tribunalul apreciaza ca parata a sesizat Inspectia Judiciara si Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti in exercitarea unui drept legitim, recunoscut de lege si exercitat in limitele stabilite de actele normative care il consacra, neputandu-se retine in sarcina acesteia savarsirea vreunei fapte ilicite.
Cum in lipsa faptei ilicite nu poate exista raspundere civila delictuala, tribunalul tribunalul apreciaza actiunea formulata de reclamant ca nefondata si o va respinge.” (Tribunalul Ilfov, Sentința civilă 2214/2014, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > > > > >