”Critica apelanților pârâți privind măsura respingerii cererii de amânare formulată de apărătorul acestora, av.DDI, dispusă prin încheierea de ședință din data de 12.10.2015 este nefondată, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art.222 alin.1 C.pr.civ., prevederi legale care sunt aplicabile prin analogie și în cazul imposibilității de prezentare, reclamată de avocatul pârâților, amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei.
Ori, instanța de fond a motivat respingerea cererii de amânare formulată de avocatul pârâților pe considerentul că aceasta nu a fost însoțită de acte doveditoare, respectiv nu au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri în susținerea aspectelor invocate.
Dincolo de caracterul notoriu al decesului avocatului PI, titular al cabinetului de avocatură ce reprezintă pârâții, tribunalul constată că apărătorul pârâților, deși a invocat necesitatea modificării formei de organizare a acestuia, nu a depus, nici în fața primei instanțe, nici în fața instanței de control judiciar, vreun înscris din care să reiasă demersurile întreprinse în acest sens și stadiul acestora, nefăcând dovada motivelor temeinice pentru a se dispune această măsură.
Potrivit art.249 C.pr.civ., cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, împrejurare față de care, în condițiile în care pârâții nu au înțeles să administreze probe sub acest aspect, nu pot invoca încălcarea dreptului lor la apărare de către prima instanță, întrucât nu și-au respectat propriile obligații procesuale, astfel cum impun dispozițiile art.10 alin.1 C.pr.civ. .
Mai mult, contrar celor afirmate de apelanți pârâți, din verificarea lucrărilor dosarului, tribunalul constată că prima instanță, la data de 08.06.2015, a mai acordat acestora un termen pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului acestora (fila 29 din dosarul de fond), nefiind prima solicitare cu acest obiect.
Totodată, tribunalul a apreciat că decesul avocatului titular nu este de natură a conduce la imposibilitatea reprezentării clienților de către avocatul colaborator, pentru considerentul că este necesară reorganizarea formei de exercitare a profesiei, în condițiile în care acesta a încheiat un contract de asistență juridică cu părțile din prezenta cauză, care își produce efectele juridice specifice, în măsura în care nu a fost desființat, și nu este incident niciunul din cazurile prevăzute de art.27 și art.28 din Legea nr.51/1995 a profesiei de avocat de încetare sau suspendare a calității de avocat, reglementate în mod limitativ.
Având în vedere că potrivit art.60 din Hotărârea nr. 64/3.12.2011 privind adoptarea Statutului profesiei de avocat, în caz de deces al avocatului, cauzele acestuia vor fi preluate de către colaboratorii ori asociații defunctului, iar în lipsa lor, de către avocații desemnați de consiliul baroului, cu atât mai mult propriile cauze, angajate de avocatul colaborator, trebuie continuate de acesta, neputând invoca decesul avocatului titular, întrucât este ținut să-și îndeplinească obligațiile contractuale, cât și cele legale specifice, inclusiv cele statuate prin art.40 alin.1 din Legea nr.51/1995 a profesiei de avocat, care impun, printre altele, îndatorirea de a se prezenta la fiecare termen în fața instanțelor de judecată, conform mandatului încredințat.
Aceasta întrucât potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.51/1995 a profesiei de avocat avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, singura cerință prevăzută de lege pentru a reprezenta pe pârâții din prezenta cauză fiind cea constând în înscrierea apărătorului lor în tabloul baroului din care face parte, condiție care nu încetează în momentul decesului avocatului titular.
Formele de exercitare a profesiei de avocat sunt enumerate în cuprinsul art.5 alin.1 din Legea nr.51/1995 a profesiei de avocat, existând posibilitatea oricând ca acesta să își schimbe forma de exercitare a profesiei, cu înștiințarea baroului din care face parte (alin.7), aceasta putând fi înstrăinată prin acte vii sau putând fi lichidată la încetarea calității (alin.9).
Totodată, art.8 alin.2 din Legea nr.51/1995 a profesiei de avocat și art.191 alin.3 din Hotărârea nr. 64/3.12.2011 privind adoptarea Statutului profesiei de avocat instituie posibilitatea păstrării denumirii cabinetului individual de avocatură și după decesul titularului, cu acordul tuturor moștenitorilor celui decedat, exprimat în formă autentică, dobânditorul denumirii având doar obligația de a proceda la înștiințarea baroului și la informarea publicului referitor la schimbarea intervenită cu privire la titularul cabinetului, astfel încât, raportat la dispozițiile legale mai sus enunțate, motivele de amânare invocate de apărătorul pârâților nu aveau un caracter temeinic.
Pe cale de consecință, raportat la dispozițiile art.6 alin.1 C.pr.civ., care impun necesitatea soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil, în mod corect prima instanță a procedat la administrarea probelor propuse de părți, pârâtele fiind prezente personal la acest termen de judecată.” (Curtea de Apel Pitești, Secția I civilă, Decizia nr. 18 din 26 ianuarie 2017, www.rolii.ro)
Cuvinte cheie: amanarea judecatii > drept la aparare > noul cod de procedura civila
