Este adevărat că declaraţia de utilitate publică poate, de principiu, reprezenta o ingerinţă în dreptul de proprietate în condiţiile în care nu este urmată, într-un termen rezonabil, de exproprierea propriu-zisă, însă premisa constatării unei astfel de ingerinţe este aceea că afectarea dreptului de proprietate, în orice modalitate, nu neapărat prin pierderea efectivă a posesiei bunului, nu se prezumă ci trebuie dovedită.
În concret, trebuie dovedit că inacţiunea autorităţii administrative în perioada ce a urmat declaraţiei de utilitate publică, a produs un prejudiciu titularului dreptului de proprietate.
Cum însă reclamantul nu a indicat în mod punctual cum a fost afectată substanţa dreptului său, susţinând într-un mod abstract că ar fi devenit incert iar regimul juridic al imobilului precar, nu se poate reține o limitare a dreptului de proprietate printr-o faptă ilicită și, prin urmare, nu există nici obligația corelativă de dezdăunare. (ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 1111 din 18 mai 2016, www.scj.ro)
Cuvinte cheie: despagubiri > drept de proprietate > expropriere > prejudiciu
