Desființarea reală și efectivă a locului de muncă

28 mai 2015 Jurisprudenta

”Conform art. 65 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie sa fie efectivă şi să aibă o cauza reală şi serioasă.
Pentru ca desfiinţarea locului de muncă să fie considerată reală şi serioasă, aceasta trebuie sa fie întemeiată pe unul dintre motivele expres menţionate de art. 65; apoi, această cauză trebuie să fie precisă, în sensul că reprezintă adevăratul motiv al concedierii, fără a disimula vreun alt motiv. De asemenea, motivele care au determinat măsura trebuie sa prezinte o anumită gravitate, adică să existe o proporţionalitate cu importanţa măsurii adoptate. Astfel, seriozitatea cauzei trebuie raportată la situaţia angajatorului – stabilirea interesului său legitim pentru concedierea salariatului – pentru a se stabili dacă sunt sau nu posibile şi alte soluţii în afara concedierii.
Postul concretizează, în organigrama angajatorului, necesarul de personal pentru o anumită funcţie sau meserie; de aceea, desfiinţarea postului trebuie să ducă la eliminarea acestuia din statul de funcţii, pentru a putea fi considerată efectivă. (…)
Sintagma invocata de pârâta în dispoziţia contestată, „lipsa de lucrări specifice activităţii de construcţii şi reabilitare drumuri, condiţiilor economice şi a procesului-verbal nr. … al Comisiei de încadrare, promovare şi disponibilizare a personalului”, implică nu doar existenţa unor simple motive de ordin economic, cum ar fi creşterea profitului, respectiv diminuarea pierderilor – ci este necesară dovedirea unor greutăţi reale în ansamblul activităţilor ce fac obiectul activităţii societăţii.
Raportat la aceasta, unitatea trebuia să-şi bazeze decizia de concediere pe împrejurări constatate într-o perioadă suficient de lungă, care să îndreptăţească presupunerea că nu este cazul unor situaţii accidentale care au dus la pierderi economice, însă o asemenea probă nu este făcută.
Societatea nu a demonstrat că desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei este singura soluţie posibilă în redresarea sa economică, celelalte măsuri de reorganizare dovedindu-se insuficiente sau neadecvate.
Diminuarea activităţilor pe perioada de iarnă nu poate constitui prin ea însăşi o justificare a deciziei, de vreme ce putea fi anticipată la momentul încheierii contractului de muncă al reclamantei, raporturile de muncă fiind stabilite pe durată nedeterminată.
Pentru aceste motive, constatându-se că desfiinţarea locului de muncă nu a fost una reală şi efectivă, faţă de dispoziţiile art. 80 alin.2 din Codul muncii potrivit cu care, la solicitarea salariatului, instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, instanţa va dispune anularea dispoziţiei contestate şi reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior.” (Tribunalul Constanța, Sentința civilă nr. 1807/2014, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > >