Despăgubiri pentru durata excesivă a procesului penal. Calitatea procesuală pasivă a Statului Român

30 mai 2020 Drept Civil

”Dreptul la un proces echitabil reprezintă unul dintre fundamentele unei societăţi democratice, durata excesivă a procedurilor judiciare reprezentând una dintre principalele cauze ale încălcării acestui drept, jurisprudenţa C.E.D.O. punând în evidenţă în mod repetat acest element.

Buna administrare a justiţiei impune un răspuns adecvat al statului pe toate palierele, inclusiv în ceea ce priveşte termenul în care se soluţionează un litigiu.

În consecință, obligaţia statului, decurgând din art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, este de a crea un sistem judiciar eficient, capabil să soluţioneze o cauză într-un termen rezonabil.

În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că, în virtutea art. 1 al Convenţiei, garantarea drepturilor consacrate de Convenţie este o sarcină ce revine, în primul rând, fiecărui stat în parte, iar mecanismul de sesizare a Curţii pentru eventuale încălcări este subsidiar sistemelor naţionale ce asigură respectarea drepturilor omului. Obligaţia statului în acest sens implică nu numai respectarea ca atare, dar şi înlăturarea eventualelor încălcări de către autorităţile naţionale.

Citeste mai mult  Caracterul abuziv al clauzei penale. Criterii de apreciere

În corelaţie cu dreptul oricărei persoane la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 13 a fost interpretat de către Curtea Europeană, începând cu hotărârea din 26.10.2000 pronunţată în cauza Kudla c. Poloniei –ca instituind o obligaţie în sarcina statului de a garanta dreptul la un recurs efectiv în faţa instanţelor naţionale pentru a permite invocarea eventualei nerespectări a obligaţiei impuse de art. 6 paragraf 1 privind soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

În consecință, statul este obligat să reglementeze în dreptul intern un remediu care să permită persoanei să valorifice drepturile şi libertăţile consacrate de Convenţie.

Ca atare, în calitatea sa de garant al legalităţii şi independenţei actului de justiţie, statul răspunde pentru consecinţele prejudiciabile ale propriei activităţi judiciare, pe care o organizează şi o conduce, în conformitate cu prevederile constituţionale şi legale, acestea neputând fi limitate exclusiv la răspunderea întemeiată pe art. 539 din Codul de procedură penală.

În aceste condiţii, Statul Român este cel care trebuie să răspundă pentru consecinţele păgubitoare produse în desfăşurarea activităţilor specifice organelor judiciare, şi, în consecinţă, acesta este entitatea care trebuie să stea în procesul de recunoaştere a acestor drepturi, ceea ce justifică legitimarea acestuia în calitate de pârât. (ÎCCJ, Secţia I civilă, decizia nr. 2452 din 11 decembrie 2019, www.scj.ro)

Cuvinte cheie: > >