Deținerea de etnobotanice, din nou pedepsită penal

19 decembrie 2019 Drept Penal Noutati legislative

Miercuri, 18 decembrie 2019, Camera Deputaților, în calitate de for decizional a adoptat proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi a Legii nr.194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.

Proiectul adoptat modifică și completează Legea nr.143/2000, precum şi Legea nr.194/2011, în sensul redefinirii noţiunilor de „substanţe aflate sub control naţional” şi de „droguri”, al majorării pedepselor pentru o parte dintre infracţiunile prevăzute în cuprinsul celor două acte normative, precum şi al incriminării deţinerii de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, în scop de consum propriu.

Concret, potrivit documentului, ”Deţinerea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, în scop de consum propriu, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

Cuvinte cheie: > >