Dezlegare chestiune de drept: În caz de vătămare corporală din culpă, doar victima infracţiunii, poate obține despăgubiri pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială

6 iulie 2016 Drept Civil

În Monitorul Oficial cu numărul 498 din 4 iulie 2016 a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 12/2016 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Târgu Mureş privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1.391 alin. (1) şi art. 1.371 alin. (1) din Codul civil, în contextul soluţionării acţiunii civile în procesul penal.

”Prima chestiune de drept cu care instanţa de trimitere a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile vizează modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 1.391 alin. (1) din Codul civil.

În acest context trebuie reţinut că dispoziţiile din actualul Cod civil care reglementează repararea prejudiciului în cadrul răspunderii civile delictuale îşi au sediul într-o secţiune specială (art. 1.381-1.395, secţiunea a 6-a, capitolul IV, titlul II, cartea a V-a), în cuprinsul acestor norme juridice fiind dezvoltate soluţiile care au fost statuate anterior în jurisprudenţă şi în doctrina de specialitate sub imperiul Codului civil de la 1864.

Prin prejudiciu înţelegem rezultatele dăunătoare, de natură patrimonială sau morală, consecinţe ale încălcării sau vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane. Prejudiciul este un element important al răspunderii civile delictuale, este nu numai condiţia răspunderii reparatorii, ci şi măsura ei, în sensul că ea se angajează doar în limita prejudiciului injust cauzat.

În raport cu normele juridice ce se cer a fi interpretate, cu referire la dispoziţiile art. 1.391 alin. (1) din Codul civil, pentru o mai bună înţelegere a specificului reparării prejudiciului în noua reglementare este necesar a se distinge între repararea pagubelor corporale cauzate prin atingerile aduse sănătăţii şi integrităţii corporale a unei persoane şi prejudiciile produse în ipoteza în care s-a cauzat decesul victimei.

În primul caz, analiza reparării prejudiciilor corporale trebuie să aibă în vedere atât repararea componentei economice, prin aplicarea regulilor prevăzute în art. 1.387-1.389 din Codul civil, cât şi repararea prin compensaţii băneşti a componentei morale, având ca finalitate compensarea, atenuarea sau măcar alinarea durerilor şi suferinţelor fizice ce au fost cauzate victimelor în cauză.

În cel de-al doilea caz, în vederea stabilirii despăgubirilor în situaţia în care consecinţa faptei ilicite sau a unui alt eveniment pentru care o persoană este chemată să răspundă este decesul victimei, se impune a se deosebi între prejudiciile patrimoniale şi nepatrimoniale cauzate victimei imediate, care apoi a decedat, şi prejudiciile patrimoniale şi nepatrimoniale cauzate prin ricoşeu ori reflectare victimei/victimelor indirecte, conform regulilor deduse din aplicarea prevederilor art. 1.390-1.392 din Codul civil.

Astfel, ţinând seama de distincţiile reţinute anterior, legiuitorul român, prin art. 1.391 alin. (1) din Codul civil, a prevăzut expres că „În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială”, dispoziţie care conferă instanţelor de judecată competenţa de a acorda cu titlu de reparaţie o compensare bănească suplimentară, în raport cu regula generală, pentru ceea ce poartă denumirea, în literatura de specialitate, de „prejudiciu de agrement” (pentru privarea victimei de plăcerile unei vieţi familiale şi sociale normale, respectiv pierderea posibilităţii de a desfăşura activităţi profesionale, sportive, artistice, culturale, de a face călătorii, de a avea relaţii intime, de a procrea etc.). În cazuri de acest fel, la cererea victimei, este necesar să se acorde acesteia o compensaţie bănească, pentru a-i oferi posibilitatea înlocuirii plăcerilor de care este privată cu alte substitute, ce necesită, de cele mai multe ori, cheltuieli suplimentare.

Citeste mai mult  Forma contractului de donație

Alta este însă situaţia „prejudiciului prin ricoşeu sau reflectare”, acel prejudiciu care este suferit de terţe persoane, victime indirecte (rudele şi cei apropiaţi), cauzat acestora de prejudiciul iniţial provocat direct şi nemijlocit printr-o faptă ilicită sau alt eveniment victimei imediate. În acest caz, aşadar, prejudiciul este cauzat victimei indirecte, respectiv oricărei persoane care este legată printr-o relaţie de interes patrimonial sau nepatrimonial cu victima imediată şi care suferă o pierdere economică sau este lezată în sentimentele ei de afecţiune faţă de respectiva victimă imediată.

Posibilitatea acordării de despăgubiri victimelor prin ricoşeu pentru durerea ce le-a fost provocată exclusiv de moartea victimei este reglementată în art. 1.391 alin. (2) din Codul civil, potrivit căruia „Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu”.

Din examinarea acestui text de lege rezultă următoarele: a) prejudiciul afectiv suferit de victimele prin ricoşeu poate fi reparat pe cale pecuniară numai dacă este cauzat de decesul victimei imediate; prejudiciile afective datorate conştientizării durerilor, degradării stării fizice şi de sănătate ori handicapului cauzate victimei imediate nu dau dreptul victimelor prin ricoşeu la reparaţie pecuniară; b) sunt expres menţionate persoanele îndreptăţite, desemnate prin relaţia de rudenie sau de afecţiune pe care o aveau faţă de victimă: ascendenţi, descendenţi, fraţi, surori şi soţ, dar şi alte persoane care, la rândul lor, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu, în condiţiile legii.

Citeste mai mult  RIL admis. Recunoașterea uceniciei ca vechime în muncă

Din modalitatea de redactare a art. 1.391 din Codul civil reiese în mod clar că în cadrul dispoziţiilor alin. (1) ce se cer a fi interpretate legiuitorul a avut în vedere persoana efectiv vătămată în urma faptei săvârşite de făptuitor, iar nu şi alte persoane, care pot fi despăgubite doar în cazul decesului victimei, conform alin. (2) al aceluiaşi articol.

Drept consecinţă, analizând dispoziţiile legale evocate – alin. (1) şi (2) ale art. 1.391 din Codul civil, se desprinde concluzia că victima prejudiciului este titularul exclusiv al dreptului la despăgubire, respectiv acea persoană care a suferit o traumă corporală produsă prin săvârşirea unei fapte ilicite sau a unui alt eveniment pentru care o persoană este chemată să răspundă şi, numai în situaţia în care intervine decesul victimei, dreptul la despăgubiri aparţine, în condiţiile stipulate de norma juridică incidentă, persoanelor invocate la art. 1.391 alin. (2) din Codul civil. În situaţia de faţă, prevederile art. 1.391 alin. (1) din Codul civil trebuie coroborate şi cu dispoziţiile art. 1.386 alin. (1) din Codul civil şi cu cele ale art. 1.387 alin. (1) din Codul civil, care reglementează formele reparaţiei prejudiciului (în scopul repunerii victimei în situaţia anterioară comiterii faptei ilicite ori a evenimentului de natură a atrage răspunderea persoanei vinovate) şi întinderea despăgubirii, în situaţia vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, norme juridice care fac referire strict la victima care a suferit o vătămare corporală, iar nu la persoana decedată, victimă a faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu.

În concluzie, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1.391 alin. (1) din Codul civil, într-o cauză penală având ca obiect o infracţiune de vătămare corporală din culpă, doar victima infracţiunii, care a suferit un prejudiciu, este îndreptăţită să obţină o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială. Aşadar, titularul exclusiv al dreptului la despăgubiri morale poate fi doar persoana vătămată, victimă a infracţiunii.

Cea de-a doua chestiune de drept ce face obiectul sesizării se referă la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 1.371 alin. (1) din Codul civil, care prevăd că: „În cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.”

Acest text de lege reglementează situaţia în care victima a contribuit la cauzarea sau la agravarea prejudiciului ori nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, implicarea victimei impunându-se a fi realizată cu vinovăţie, aspect ce rezultă din folosirea expresiei „cu intenţie sau din culpă”. Consecinţa aplicării acestei reguli are drept efect diminuarea cuantumului despăgubirilor datorate de făptuitor, acesta fiind responsabil numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

Citeste mai mult  RIL admis. Organism social interesat - asociație. Invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat

Dispoziţiile art. 1.371 alin. (1) din Codul civil nu instituie condiţia ca victima să săvârşească ea însăşi o faptă ilicită, cum este în cazul făptuitorului, fiind relevantă în ipoteza reglementată de norma juridică în discuţie doar examinarea atitudinii victimei, din perspectiva vinovăţiei acesteia.

În ce priveşte fapta ilicită, aceasta este o condiţie a răspunderii civile reglementate în art. 1.357 alin. (1) din Codul civil, care trebuie analizată numai în persoana celui care cauzează altuia un prejudiciu, căci un comportament devine fapt ilicit doar dacă vatămă un drept subiectiv ori cel puţin un interes legitim şi serios al altuia.

Prin urmare, în legătură cu cea de-a doua chestiune de drept care face obiectul sesizării, ceea ce interesează este vinovăţia, sub forma intenţiei sau culpei, aşa cum sunt definite prin dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi (3) din Codul civil, şi nu caracterul licit sau ilicit al faptei victimei, atât timp cât se reţine existenţa unei fapte culpabile concurente care se înscrie în lanţul cauzal generator al prejudiciului şi care constituie o circumstanţă legală de diminuare a obligaţiei de despăgubire aflate în sarcina făptuitorului.

Aşa stând lucrurile, actualul Cod civil instituie prin textul de lege examinat regula care trimite la ideea că fapta victimei, care a contribuit la cauzarea prejudiciului şi care a concurat cu cea a autorului faptei ilicite, devine o cauză străină ce afectează în mod direct raportul de cauzalitate şi, indirect, prin aceasta, celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale reţinute în sarcina autorului faptei ilicite.

Aşadar, dacă există o vinovăţie comună a autorului infracţiunii şi a victimei, întinderea despăgubirilor la a căror plată va fi obligat autorul va fi direct proporţională cu ponderea contribuţiei sale la producerea prejudiciului.

În concluzie, art. 1.371 alin. (1) din Codul civil trebuie avut în vedere prin corelare cu art. 16 din Codul civil, care se referă la „vinovăţie” şi trebuie interpretat în sensul că autorul faptei va fi ţinut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit şi ea cu vinovăţie la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă.

Cuvinte cheie: > > >