Dezlegare chestiune de drept privind condițiile pentru revocarea ordinului de protecție

23 iunie 2020 Drept Civil

În şedinţa din 22 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, prin Decizia nr.50 în dosarul nr.3199/1/2019, a admis sesizarea formulată de Tribunalul Timiş – Secţia I civilă, în dosarul nr. 24956/325/2019, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte a stabilit că:

În situaţia în care persoana împotriva căreia s-a emis ordinul de protecţie nu este implicată într-un dosar penal, pentru a se dispune revocarea ordinului nu trebuie întocmită de către serviciul de probaţiune o evaluare a riscului de recidivă, conform art. 34 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 217/2003. În acest caz, instanţa va efectua o evaluare proprie a existenţei unui risc real pentru victima violenţei domestice sau pentru familia acesteia din partea persoanei împotriva căreia s-a emis ordinul de restricţie.

Citeste mai mult  Admisibilitatea ordonanței președințiale în materia executării silite

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Sursa: comunicat ÎCCJ

Cuvinte cheie: > > >