Dezlegare chestiune de drept privind infracțiunea de proxenetism

16 martie 2016 Drept Penal

În Monitorul oficial cu numărul 183 din 11 martie 2016 a fost publicată Decizia ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală- nr. 5/2016 privind infracţiunea prevăzută în art. 213 din Codul penal.

”Prin Încheierea de şedinţă din data de 26 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.778/63/2014*, Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării chestiunii de drept dacă în cazul infracţiunii de proxenetism săvârşită în modalitatea determinării prostituţiei lipseşte tipicitatea ca şi trăsătură esenţială a infracţiunii, în cazul în care întreţinerea de acte sexuale în scopul obţinerii de foloase a avut loc în mod repetat, dar cu aceeaşi persoană”. (…)

Examinând sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:

Cu privire la condiţiile de admisibilitate a sesizării

Pentru considerentele ce vor fi expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, aşa încât se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării. (…)

Hotărârile prealabile sunt obligatorii pentru instanţe şi au menirea de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii şi chiar de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare, deşi acest obiectiv este prevăzut expres doar în cazul recursului în interesul legii (art. 471 din Codul de procedură penală).

Drept urmare, scopul acestei proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile şi dificile de drept.
Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform art. 475 din Codul de procedură penală trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor soluţii.

Citeste mai mult  Neplata impozitelor și contribuțiilor datorate bugetului de stat

Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, aşa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate.
Cu privire la problema a cărei dezlegare se solicită, se constată că nu constituie o reală problemă de drept, generată de dificultăţi de interpretare a normei de incriminare sau de opinii divergente exprimate în acest sens şi argumentate din punct de vedere juridic.

În speţă, în condiţiile în care parchetul (în calitate de unic apelant) nu contestă că legea nouă este mai favorabilă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 213 alin. (1) şi (4) din Codul penal, acestea fiind prevederile legale care ar trebui examinate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe de o parte, dispoziţiile de drept substanţial incidente şi care ar trebui interpretate sunt clare, inteligibile, neechivoce.

Omisiunea legiuitorului de a incrimina anumite fapte nu poate fi suplinită prin pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unei hotărâri conform art. 475 din Codul de procedură penală.

Pe de altă parte, problema a cărei dezlegare se solicită nu are caracter de noutate. Chiar dacă, relativ recent, a intrat în vigoare noul Cod penal, incriminarea proxenetismului nu se deosebeşte fundamental de vechea incriminare (art. 329 din Codul penal din 1969), varianta tip fiind, practic, preluată din vechiul cod, cu unele modificări clarificatoare, de ordin semantic (Codul penal. Comentariu pe articole, pag. 444, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2014), determinate şi de faptul că prostituţia nu mai este incriminată.

Pe cale de consecinţă, noua normă de incriminare a infracţiunii de proxenetism conţine şi definiţia „practicării prostituţiei”, termen la care face referire şi care constituie o condiţie esenţială ataşată elementului material, intrând astfel în conţinutul constitutiv al infracţiunii, devenind parte componentă a tipicităţii infracţiunii de proxenetism.
Aşa cum se prevede în dispoziţiile art. 213 alin. (4) din Codul penal: „Prin practicarea prostituţiei se înţelege întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.” Se păstrează caracterul repetat al actelor ce conduc la prostituţie, precum şi necesitatea existenţei unor clienţi diferiţi” (Codul penal. Comentariu pe articole, pag. 445, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2014).

Citeste mai mult  Un standard de probă extrem de redus, nu justifică o soluție de trimitere în judecată în lipsa unei anchete efective

Drept urmare, şi determinarea la practicarea prostituţiei trebuie să vizeze o activitate de tipul celei descrise în conţinutul normei de incriminare, astfel cum este definită la art. 213 alin. (4) din Codul penal.

În situaţia în care s-ar aprecia că sesizarea este admisibilă, răspunsul pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar trebui să îl dea întrebării prealabile s-ar limita la simpla trimitere la dispoziţiile art. 213 alin. (1) şi (4) din Codul penal, căci nu s-ar putea răspunde altceva decât ceea ce este prevăzut cu claritate în norma de incriminare.
În altă ordine de idei, se constată că, doar aparent, soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. În realitate, nici această condiţie nu este îndeplinită.

Într-adevăr, apelul parchetului vizează soluţia de achitare cu privire la infracţiunea de proxenetism, soluţie dispusă pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală deoarece lipseşte tipicitatea obiectivă, ca trăsătură esenţială a infracţiunii. Potrivit situaţiei de fapt stabilite în speţă, atât determinarea la practicarea prostituţiei, cât şi practicarea efectivă a prostituţiei s-au făcut cu referire la un singur client.

Întrebarea adresată Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile pune accent pe o împrejurare neesenţială pentru incriminarea proxenetismului în modalitatea „determinarea (…) la practicarea prostituţiei”, respectiv numărul persoanelor cu care se practică efectiv prostituţia.
În realitate, problema care trebuie analizată în speţă nu este modalitatea în care a fost sau nu practicată prostituţia, deci cum a acţionat persoana asupra căreia a fost exercitată acţiunea de determinare, ci conduita autorului infracţiunii de proxenetism în varianta determinării. Ceea ce interesează aşadar sunt datele ce caracterizează acţiunea de determinare, care, pentru a se încadra în norma de incriminare, trebuie să aibă în vedere practicarea prostituţiei în modalitatea în care este definită de art. 213 alin. (4) din Codul penal.

Citeste mai mult  Elementele constitutive ale infracțiunii de hărțuire

Hotărârile prealabile trebuie pronunţate numai în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, constituind o dezlegare de principiu a unei probleme de drept. În egală măsură, sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, şi nu elemente particulare ale cauzei deduse judecăţii.

Or, întrebarea nu vizează o situaţie care ar putea rezulta din dispoziţiile a căror interpretare se solicită, ci o situaţie concretă, ce face obiectul cauzei pendinte.

Cum problema pusă în discuţie face obiectul căii de atac asupra căreia trebuie să se pronunţe Curtea de Apel Craiova, s-ar ajunge ca prin reformularea întrebării şi soluţionarea sesizării Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să soluţioneze, de fapt, fondul cauzei, statuând dacă fapta ce face obiectul acuzaţiei penale este sau nu prevăzută de legea penală.
S-ar ajunge astfel chiar la rezolvarea conflictului de drept penal dedus judecăţii.

Drept urmare, întrebarea formulată nu vizează o reală problemă de drept, o chestiune de drept esenţială, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi care să reclame o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, urmează a se dispune respingerea ca inadmisibilă a sesizării, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală.”

Cuvinte cheie: >