Group 1

Dezlegare chestiune de drept. Stabilirea pedepsei rezultante în cazul în care o infracţiune este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen, cât şi cu infracţiunea ce reprezintă al doilea termen al unei recidive postcondamnatorii

9 iulie 2020 Drept Penal

În şedinţa din 9 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr.22 în dosarul nr.856/1/2020, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secţia a-II-a Penală, în dosarul nr.12265/299/2019, prin care se solicita pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „În cazul în care o infracţiune (A) este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen (B), cât şi cu infracţiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică: 1) Aplicarea întâi a regulilor recidivei postcondamnatorii cu privire la pedepsele stabilite pentru infracţiunile (B) şi (C), rezultanta fiind ulterior contopită, potrivit regulilor concursului de infracţiuni, cu pedeapsa stabilită pentru infracţiunea (A), concurentă atât cu infracţiunea (B), cât şi cu infracţiunea (C) ? sau 2) Aplicarea regulilor concursului de infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicabile ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracţiunea (C), considerând că intervenţia recidivei duce la ruperea concurenţei dintre infracţiunile (A) şi (C)?”

Înalta Curte a stabilit că, în cazul în care o infracțiune (A) este concurentă atât cu infracțiunea ce reprezintă primul termen (B), cât şi cu infracțiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operațiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracțiuni între pedepsele stabilite pentru infracțiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior regulile recidivei post condamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracțiunea (C).

Citeste mai mult  În cazul infracțiunii de părăsire a locului accidentului nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Sursa: comunicat ÎCCJ

Cuvinte cheie: > > >