Dezlegare chestiune de drept vizând aplicarea dispozițiilor art. 124 alin. (3) CP

22 iunie 2020 Drept Penal

În şedinţa din 19 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr.17 în dosarul nr.838/1/2020, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, în Dosarul nr. 678/40/2019, prin care se solicita pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „În aplicarea dispozițiilor art. 124 alin. (3) din Codul penal, în cazul înlocuirii măsurii educative a internării într-un centru educativ cu măsura internării într-un centru de detenție, fiind incidentă ipoteza concursului de infracțiuni, se scade din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenție perioada executării măsurii educative a internării într-un centru educativ?”

Înalta Curte a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 124 alin. (3) din Codul penal, în cazul înlocuirii măsurii educative a internării într-un centru educativ cu măsura internării într-un centru de detenție, fiind incidentă ipoteza concursului de infracțiuni, se scade din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenție perioada executării măsurii educative a internării într-un centru educativ.

Citeste mai mult  Varianta atenuată a infracțiunii de dare de mită

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Sursa: comunicat ÎCCJ

Cuvinte cheie: >