Dezlegare chestiune de drept vizând noţiunile de locuinţă, încăpere sau dependinţă din conținutul infracțiunii de violarea vieții private

22 aprilie 2024 Drept Penal

În şedinţa din 22 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr.18 în dosarul nr. 359/1/2024, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, în dosarul nr. 3288/300/2023 (2274/2023), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă noţiunile de locuinţă, încăpere sau dependinţă la care face referire art. 226 alin. (1) din Codul penal sunt mai extinse decât cea de domiciliu prevăzută de art. 224 din Codul penal, incluzând şi acele spaţii care, chiar dacă nu pot fi calificate drept domiciliu, oferă o protecţie vieţii private a persoanei, de pildă grupul sanitar al unei clinici sau la care au acces mai multe persoane, o cabină de probă dintr-un magazin, vestiarul unei săli de sport și a stabilit că:

Noţiunile de locuinţă, încăpere sau dependinţă din conținutul infracțiunii de violarea vieții private, prevăzută de art. 226 alin. (1) din Codul penal au acelaşi înţeles cu noțiunile de locuință, încăpere sau dependință din conținutul infracțiunii de violarea de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) din Codul penal, fiind subsumate noțiunii de domiciliu în sensul legii penale.

Citeste mai mult  CCR. Textul ce prevede infracțiunea de tăinuire este clar, precis și previzibil

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Sursa: comunicat ÎCCJ

Cuvinte cheie: > >