Group 1

DNA. Sef de politie din Ilfov trimis in judecata pentru luare de mita

5 iulie 2014 Drept Penal Uncategorized

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:dna1

Ş. A-A., ofiţer de poliţie, şef al Poliţiei Oraşului Pantelimon, jud. Ilfov, pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de:
– luare de mită,
– furt calificat,
– dare de mită,

R-P-S. M-R., cetăţean iranian rezident în România, pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită, în stare de recidivă,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În luna mai 2013, inculpatul R – P -S. M – R. a oferit unui subofiţer de poliţie (denunțător în cauză) suma de 1.500 lei, pentru ca acesta şi colegul cu care s-a aflat în echipaj să nu întocmească actele de constatare a împrejurării că R-P-S. M-R a condus autoturism pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, pe raza județului Ilfov. Oferta inculpatului a fost respinsă şi, în consecinţă, având în vedere valoarea alcoolemiei rezultată după analiza probelor biologice, acestuia i s-a întocmit un dosar penal.
În luna iunie 2013, inspectorul principal de poliţie Ş. A. A., în acea perioadă împuternicit la comanda Poliţiei Oraşului Pantelimon, i-a comunicat subofițerului că ştie că are în lucru dosarul penal în care se efectuau cercetări faţă de R-P-S. M-R. şi i-a spus „trebuie să-l ajutăm” și, ulterior, i-a oferit 300 de dolari USD subofiţerului de poliţie aflat în subordinea sa, astfel încât să îl ajute pe R-P-S. M-R. Anterior, inculpatul Ş. A.A. primise suma de 600 de dolari USD de la inculpatul R-P-S. M-R. pentru ca, din prisma atribuţiilor de şef al Poliţiei Oraşului Pantelimon, să ajute persoana respectivă să obţină o soluţie favorabilă în acel dosar penal.
La data de 14 mai 2014, Ş. A. A. a luat ceasul de mână deţinut de subofițerul de poliție aflat în subordinea sa şi a refuzat să-l restituie.

Citeste mai mult  DIICOT-ST Galati. Perchezitii in vederea destructurarii unui grup specializat in contrabanda

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Ilfov.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Sursa: comunicat DNA

Cuvinte cheie: > >