Dobânzile penalizatoare, limitate la creditele pentru consumatori – propunere legislativă

5 iulie 2017 Noutati legislative

La Senat (prima Cameră sesizată) se află înregistrată pentru dezbatere o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, potrivit căreia în raporturile juridice dintre consumatori și profesioniști, inclusiv comercianți, dobânzile penalizatoare se pot capitaliza și produce dobânzi doar în baza unei convenții speciale și numai pentru depășirea scadenței cu mai mult de un an.

Dobânda convențională, atât cea remuneratorie, cât și cea penalizatoare, plătitbilă conform contractului de către consumator, nu poate depăși cu mai mult de 50% pe an dobânda legală. Aceste dispoziții ar urma să se aplice și în cazul în care, conform contractului, consumatorul datorează penalități de întârziere, majorări sau alte costuri care desemnează daunele-interese moratorii.

În cazul în care propunerea va fi adoptată, pentru echilibrarea riscurilor contractului, dispozițiile ar urma să se aplice și contractelor aflate în derulare la data intrării sale în vigoare.

Cuvinte cheie: >