Elementele cheie care vă ajută să scoateți compania din insolvență și să o reintroduceți în circuitul economic

6 iunie 2019 Business

În România, puține companii reușesc să se reorganizeze după ce au intrat în procedura isolvenței. Deși economia crește, doar în 2018 peste 8.000 de firme au solicitat deschiderea  procedurii insolvenței și multe altele au intrat în procedura falimentului. Firmele fie nu au gestionat bine resursele financiare, fie nu au știut cum să negocieze cu creditorii pentru a depăși impasul economic și a evita insolvența, spune drd. Radu Pavel, avocatul coordonator al societății de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații.

Pașii ce ar trebui urmați de o companie cu probleme financiare pentru a reuși o restructurare și reorganizare de succes

Poate sau nu business-ul să redevină viabil?  – Întâi de toate, trebuie verificat dacă firma are șanse de restructurare. “Primul indicator ce trebuie urmărit este cash flow-ul. Are societatea lichidități, are clienți pentru produsul pe care îl vinde, are cheltuieli mai mici decât veniturile? Dacă răspunsul este pozitiv, sunt șanse de reorganizare. În schimb,  când datoriile depășesc cu mult valoarea activelor, societatea și-a pierdut clienții sau spațiul unde își exercita activitatea sau atunci când societatea avea echipamente în leasing cu care efectua lucrări și firmele de leasing au reziliat contractul, așadar au dispărut mijloacele de producție, managementul se poate gândi la procedura simplificată a falimentului”, spune Radu Pavel, avocat specializat în restructurare și insolvență.

Trecerea de primul prag – aprobarea planului de reorganizare prin negocierea cu creditorii – Pentru a putea obține acordul creditorilor, este esențial să știi cum să porți negocierile, spune avocatul coordonator Radu Pavel. Dacă există cinci tipuri de creditori, de exemplu, planul va fi votat cu majoritate simplă, de trei din cinci. Cei care  votează planul trebuie să dețină 30% din valoarea creanțelor. “Avocații se ocupă de strategia ce trebuie implementată de societate și asigură asistență și reprezentare continuă administratorilor speciali, putând negocia cu toate grupurile de creditori, respectiv cu cei care dețin creanțe garantate, salariale, bugetare, chirografare, asigurandu-se că se ajunge la un acord. Trebuie gândită cea mai bună strategie pentru a câștiga de partea  debitorului o categorie sau alta de creditori. De exemplu, dacă datoriile la stat nu au un volum foarte mare, planul de reorganizare poate prevede plata acestora in termen de 30 de zile, caz în care reprezentanții statului acceptă planul. Totodată, datoriile la bănci pot fi reeșalonate pe durata planului de reorganizare –  se poate propune plata unor rate mai mici. Atunci când se negociază cu creditorii majoritari, trebuie expuse avantajele pe care aceștia le au în urma votării planului și anume că astfel pot primi o parte din creanță. În schimb, în caz de faliment, trebuie să aștepte valorificarea activelor. Au existat multe proceduri prin care valorificarea activelor a durat 5-6 ani de zile, iar creditorii nu s-au îndestulat”, spune Radu Pavel.

Citeste mai mult  Definirea europeană a ”secretului comercial”

Planul trebuie să prevadă atragerea de investitori – Chiar dacă debitorul consideră că poate să își susțină singur activitatea, este bine ca în plan să fie menționate mai multe modalități de obținere a capitalului. Poate fi vorba de o infuzie de capital din partea unui investitor, ce poate implica vânzare de părți sociale, fuziune prin absorție sau divizare. Dacă aceste modalități nu sunt menționate de la început în plan, ulterior nu mai pot fi propuse, explică avocatul. Radu Pavel precizează situațiile în care compania se poate gândi la un investitor: “de exemplu, o societate debitoare poate deține toată logistica necesară pentru derularea afacerii (spații, utilaje), dar să nu aibă capital de lucru. Un investitor o poate ajuta să se restructureze. Sau, poate fi vorba despre un supermarket cu un vad foarte bun, dar care nu are bani de stocuri, și care poate ieși din impas tot printr-o infuzie de capital. De regulă, societățile intră în incapacitate de plată din cauza băncilor care, atunci când compania începe să aibă probleme, opresc creditarea, generând un lanț de necazuri pentru debitor. Dar, cu o o infuzie de capital, acesta își poate reveni”, explică avocatul.

Citeste mai mult  Multinaţionalele vor face raportări în statul de rezidenţă fiscală

Cum se stabilește calendarul plăților – Planul de plată se face împreună cu avocatul specializat în insolvență și reorganizare, cu lichidatorul și cu un consultant fiscal. În plan se face o analiză financiară a posibilității debitorului de a se restructura. Se face un buget de venituri și cheltuieli estimat care se raportează la cifra de afaceri pe ultimii trei ani. Planul de plăți poate fi prelungit până la patru ani și jumătate.

Scadența plăților trebuie respectată cu strictețe – Odată ce a fost stabilit calendarul de plată, acesta trebuie respectat cu strictețe. Scadențele de plată sunt stabilite în funcție de categorii de creditori. „Dintr-o anumită categorie, oricând se poate găsi un creditor care poate cere falimentul companiei, dacă termenul limită nu a fost respectat”, spune avocatul Radu Pavel.

Radu PavelDacă aceste premise sunt respectate, șansele unei companii de a se reorganiza și de a ieși din procedura insolvenței cresc substanțial. Esențial este ca debitorul să angajeze specialiștii în insolvență și resctructurare de care are nevoie, pentru a nu risca intrarea în procedura falimentului.  “Insolvența presupune o procedură destul de complicată, fiind reglementată printr-o lege specială care definește pașii de urmat. De exemplu, orice măsură luată de administratorul judiciar, deciziile adunărilor de creditori, tabelul preliminar al creditorilor se contestă într-un termen foarte scurt, de aceea e nevoie de avocat specializat în insolvență și restructurări care să monitorizeze totul și să consilieze debitorul în toate aceste etape”, recomandă avocatul Radu Pavel.

Cuvinte cheie: > >