”Art. 398 al. 1 Cod civil nu stabileşte concret criteriile ce trebuie avute în vedere pentru scindarea autorităţii părinteşti, însă în art. 36 al.7 din Legea 272/2004 republicată sunt exemplificate motive temeinice care ar putea justifica exercitarea autorităţii de un singur părinte: „alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti”.
În speţă nu au fost dovedite situaţii dintre cele mai sus enumerate, însă apelanta a invocat, ca motive temeinice în sensul art. 398 al. 1 Cod civil, dezinteresul tatălui faţă de copii după pronunţarea divorţului şi imposibilitatea sa de cooperare cu acesta, în condiţiile în care intimatul locuieşte în Italia. A învederat că, dat fiind exerciţiul autorităţii părinteşti în comun, este nevoită ca de fiecare dată când se solicită acordul ambilor părinţi, să îl localizeze pe tata şi să obţină acordul său, iar în cazul în care nu-l găseşte, ori dacă acesta refuză să se implice, este nevoită să demareze noi acţiuni în instanţa.
În faţa instanţei de apel, reprezentanţii părţilor au învederat că apelanta şi copiii se află în Anglia, iar intimatul în Italia, plecarea copiilor din ţară nefiind consimţită de tată.
Tribunalul reţine că dezinteresul intimatului faţă de copii nu a fost probat, iar stabilirea părinţilor în ţări diferite nu constituie, prin ea însăşi, un motiv temeinic care să justifice derogarea de la regula exercitării autorităţii părinteşti de către ambii părinţi.
Însă, probele administrate au relevat faptul că între părţi comunicarea este defectuoasă şi, cu toate că legea nu condiţionează exerciţiul în comun al autorităţii părinteşti de existenţa unor relaţii armonioase, lipsite de încrâncenare între părinţi, refuzul acestora de a coopera se răsfrânge în mod negativ asupra modului în care părinţii înţeleg să-şi exercite drepturile faţă de copii, ducând în final la transferarea puterii decizionale instanţei de judecată chemată să soluţioneze divergenţele parentale.
Drept dovadă, apelanta a formulat o cerere de ordonanţă preşedinţială pentru eliberarea paşapoartelor pentru copii, deşi, locuind în străinătate, şi intimatul putea fi interesat în eliberarea documentelor de călătorie pentru cei doi minori.
Dificultăţile de a colabora cu intimatul au fost deduse de tribunal inclusiv din susţinerile apărătorului ales al acestuia care a învederat instanţei în şedinţa publică din data de 22.03.2018 că, pentru ultimele două termene de judecată în apel, a fost în imposibilitate de a lua legătura cu intimatul care nu răspunde la telefon. Or, dacă într-o chestiune judiciară de aparent interes pentru intimat (şi-a angajat avocat, a formulat cerere reconvenţională), acesta nu poate fi contactat, se poate prezuma că acelaşi rezultat l-ar avea şi demersurile apelantei în încercarea de a-l consulta într-o problemă vizându-i pe minori.
Ca atare, instanţa apreciază că in absenţa unei conduite cooperante a părinţilor, cum este situaţia şi în speţă, neînţelegerile şi lipsa de comunicare pot paraliza exerciţiul normal al autorităţii părinteşti chiar şi în privinţa unor acte care, în cadrul unor relaţii fireşti între părinţi, ar părea de minim importanţă, iar în asemenea circumstanţe care lipsesc de eficacitate principiul coparentalităţii, ceea ce, în final, impietează asupra interesului superior al copilului, se impune ca exercitarea autorităţii părinteşti să fie exercitată doar de mama apelantă.” (Tribunalul Maramureș, Decizia civilă nr. 189A/4 aprilie 2018, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: autoritatea parinteasca > interesul superior al copilului
