Exercitarea autorității părintești în ipoteza în care părinții locuiesc în țări diferite

22 decembrie 2014 Drept Civil Jurisprudenta

Faptul că părinţii locuiesc în ţări diferite nu poate constitui un motiv temeinic pentru ca tatăl să fie exclus de la exerciţiul autorităţii părinteşti, neputând fi reţinută, ca întemeiată, afirmaţia recurentei privind imposibilitatea exercitării în comun a autorităţii părinteşti.

Această instituţie nu presupune o prezenţă fizică a părinţilor în acelaşi loc în momentul luării unei hotărâri cu privire la persoana minorilor, şi nici acordul expres pentru fiecare act în parte, ci o consultare a părinţilor, pentru ca, de comun acord, să fie luate măsurile cele mai bune pentru copii cu privire la aspecte de o oarecare însemnătate, nu pentru orice act sau fapt ce rezultă din traiul zilnic. (Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă – complet specializat de familie şi minori, Decizia civilă nr. 61 din 21 ianuarie 2014, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: >