Group 1

Fapta avocatului de a depune la instanţa de judecată, chitanţe falsificate privind încasarea unor sume de bani cu titlu de onorariu

25 noiembrie 2016 Drept Penal Jurisprudenta

Fapta avocatului de a depune la instanţa de judecată, în cadrul unui proces, chitanţe falsificate care atestă, în mod nereal, încasarea unor sume de bani cu titlu de onorariu, în scopul obligării părţii adverse de către instanţă la plata cheltuielilor de judecată, rezultat care nu s-a produs din cauza pierderii procesului, nu întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de înşelăciune, ci numai elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Extras din considerentele deciziei penale nr. 449/A din 8 decembrie 2015 a ÎCCJ, disponibilă pe www.scj.ro

”Instanţa de control judiciar apreciază că situaţia de fapt a fost corect reţinută de către prima instanţă, în urma unei analize coroborate a probatoriilor. Astfel, s-a reţinut că, în perioada 10 februarie 2010 – 2 decembrie 2010, inculpatul a depus la Tribunalul Teleorman şi Curtea de Apel Bucureşti cinci chitanţe în valoare totală de 53.000 euro din care rezulta, în mod eronat, că, în calitate de avocat, ar fi încasat aceste sume cu titlu de onorariu. Depunerea chitanţelor s-a realizat în scopul obligării părţii adverse, Inspectoratul Judeţean de Poliţie C., de către instanţele judecătoreşti într-un dosar la plata cheltuielilor de judecată, rezultat care însă nu s-a produs din cauza faptului că partea asistată de inculpat în calitate de avocat a căzut în pretenţii, pronunţându-se o soluţie nefavorabilă acesteia.

Citeste mai mult  Procedura abreviată a judecăţii în cazul recunoaşterii învinuirii

Fapta astfel descrisă nu realizează tipicitatea infracţiunii de înşelăciune. Aceasta este o infracţiune contra patrimoniului, al cărei specific constă în aceea că, în urma unor manopere dolosive ale făptuitorului sau unor elemente frauduloase, victima inducerii în eroare se angajează într-o conduită prejudiciabilă. De esenţa acestei infracţiuni este aceea că făptuitorul amăgeşte, nesocoteşte încrederea acordată în cadrul unor relaţii cu conţinut patrimonial.

Prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în faţa unei autorităţi iese din sfera acestor relaţii protejate prin incriminarea înşelăciunii (art. 244, Titlul II), însă este proteguită în cadrul altor infracţiuni cum sunt cele de fals (Titlul VI), contra înfăptuirii justiţiei (Titlul IV) ş.a. Astfel, „inducerea în eroare” a unei autorităţi aduce în discuţie alt tip de relaţii sociale nesocotite şi alte incriminări incidente, acelea care protejează autoritatea, cum ar fi falsul în declaraţii, mărturia mincinoasă, falsul privind identitatea, prezentarea la autoritatea vamală de înscrisuri falsificate etc.

Folosirea înscrisurilor falsificate în faţa instanţelor este faptă prevăzută de legea penală subsumată infracţiunii de fals şi/sau uz de fals, iar nu infracţiunii de înşelăciune. Concluzia rezultă din aceea că obiectul juridic al infracţiunii de înşelăciune îl constituie protejarea relaţiilor sociale de ordin patrimonial bazate pe încredere, în timp ce obiectul juridic al infracţiunii de fals este diferit şi se referă la proteguirea relaţiilor sociale în legătura cu valoarea încrederii publice acordate anumitor categorii de înscrisuri.

Citeste mai mult  Limitele dezbaterilor în fața completului de divergență

În cauză, inculpatul a depus în dosare aflate pe rol chitanţe ce atestau onorarii neîncasate pentru ca instanţa să oblige partea adversă la plata acestora. În cadrul proceselor penale ori civile instanţele sunt îndrituite a verifica şi cenzura cuantumul onorariilor solicitate în cuprinsul cheltuielilor de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. anterior (text în vigoare la data săvârşirii faptei), care arată că „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Având natura juridică a unor mijloace de probă, înscrisurile (chitanţele) depuse de inculpat în dosarele instrumentate de instanţele civile sunt producătoare de consecinţe juridice, iar abilitatea organului judiciar de a modifica întinderea pretenţiilor nu nesocoteşte acest efect. Nici faptul că partea pe care o asista inculpatul-avocat a căzut în pretenţii, fiind astfel exclusă o soluţie de obligare a părţii adverse la acoperirea cheltuielilor de judecată, nu exclude aptitudinea chitanţelor de a fi producătoare de consecinţe juridice.

Citeste mai mult  Codul penal, modificat

În consecinţă, conduita infracţională se subsumează infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind întrunite elementele angajării răspunderii penale.

Cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că inculpatul a ticluit înscrisurile falsificate, respectiv chitanţele ce atestau câtimea onorariului şi le-a depus în dosarele în care asigura asistenţa juridică, acestea fiind apte a produce consecinţe juridice, respectiv a genera obligaţia de plată a părţii adverse în procesele în care aceasta din urmă a obţinut o soluţie nefavorabilă. Fapta astfel descrisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.”

Cuvinte cheie: > > >