Group 1

Guvernul a sesizat CCR cu privire la completele de 5 judecători

2 octombrie 2018 Noutati legislative

În data de 2 octombrie 2018, Curtea Constituțională a fost sesizată de către prim-ministru cu o „cerere de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, determinat de refuzul explicit al acestei din urmă autorități publice de a aplica o lege adoptată de Parlament, și substituirea în acest mod, implicit, autorității legiuitoare”.

Potrivit CCR, sesizarea constituie obiectul Dosarului nr.1417E/2018.

Conform procedurii prevăzute de art.35 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost stabilit termenul de 16 octombrie 2018 înăuntrul căruia părțile aflate în conflict își pot exprima, în scris, punctul de vedere asupra conținutului conflictului și a eventualelor căi de soluționare a acestuia.

Termenul pentru ședința de judecată va fi stabilit la o dată ulterioară, în conformitate cu prevederile art.35 alin.(2) din Legea nr.47/1992: ” (2) La data primirii ultimului punct de vedere, dar nu mai târziu de 20 de zile de la primirea cererii, preşedintele Curţii Constituţionale stabileşte termenul pentru şedinţa de judecată şi citează părţile implicate în conflict. Dezbaterea va avea loc la data stabilită de preşedintele Curţii Constituţionale chiar dacă vreuna dintre autorităţile publice implicate nu respectă termenul stabilit pentru prezentarea punctului de vedere.”

Acest posibil conflict juridic de natură constituțională a pornit de la faptul că ÎCCJ nu pune în aplicare imediat prevederea potrivit căreia completele de 5 judecători de la ÎCCJ se formează exclusiv prin tragere la sorți, fără a exista membri de drept.

Citeste mai mult  Studenții pot călători gratuit cu trenul

La începutul lunii septembrie, Colegiul de conducere al ÎCCJ, analizând dispoziţiile art.32 Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, modificată şi completată prin Legea nr.207/2018, cu referire la activitatea Completelor de 5 Judecători, cu majoritate, a constatat că dispoziţiile noii legi sunt norme de organizare ce vizează formaţiuni de judecată cu reglementare specifică, constituite „la începutul fiecărui an” şi, în absenţa unei norme tranzitorii, devin aplicabile începând cu data de 1 ianuarie 2019.

Cuvinte cheie: > > >