Group 1

ICCJ. Denunţarea unilaterală abuzivă a contractului de consultanță de către beneficiar. Efecte

În cazul în care printr-un contract de consultanţă se reglementează angajamentul unei persoane fizice autorizate de a presta servicii în favoarea unei societăţi 200 de zile pe an, limitarea serviciilor solicitate la 7 zile în primul trimestru al anului, corelată cu obligaţiile de exclusivitate şi neconcurenţă, conduc la concluzia modificării unilaterale, fără justificare, a unor clauze contractuale esenţiale de către societatea beneficiară, ceea ce echivalează cu denunţarea unilaterală, abuzivă, a contractului.

În aceste condiţii, este corectă soluţia de obligare a beneficiarului acestor servicii la plata unor compensaţii contractuale, întrucât asumarea unei obligaţii de a presta servicii exclusiv în favoarea unui beneficiar rămâne de neînţeles în condiţiile în care compania ar putea lansa comenzile de lucru aşa cum doreşte, pentru un număr de zile stabilit aleatoriu, fără ca cel angajat să aibă prefigurarea veniturilor sale, renunţând la beneficiul desfăşurării altor activităţi pentru o remuneraţie care ar putea să fie, cel mult, estimată. (ICCJ, Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2863 din 2 octombrie 2014, scj.ro)

Cuvinte cheie: >